Notă analitică: INCLUZIUNEA CARE ÎNTÂRZIE. SITUAȚIA POPULAȚIEI DE ETNIE ROMĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA

Notă analitică: INCLUZIUNEA CARE ÎNTÂRZIE. SITUAȚIA POPULAȚIEI DE ETNIE ROMĂ DIN REPUBLICA MOLDOVA


Ziua de 8 aprilie, marcată anual ca Ziua Internațională a Romilor, reprezintă un moment de recunoaștere și celebrare a identității, culturii, istoriei și drepturilor persoanelor rome din întreaga lume. Ea oferă un prilej pentru a evalua situația romilor, eficiența politicilor de incluziune adoptate în ultimii ani, dar și pentru o reflecție critică asupra inegalităților persistente cu care aceștia se confruntă. Instituită în urma Congresului Mondial al Romilor din 1971, această zi este asociată cu afirmarea identității și a drepturilor, dar și cu o agendă clară de combatere a discriminării. În pofida progreselor la nivel internațional, romii continuă să reprezinte una dintre cele mai marginalizate minorități etnice din Europa, confruntându-se cu un cumul de dezavantaje structurale care se manifestă simultan în educație, ocupare, sănătate, etc.

La nivel european, persoanele rome reprezintă cea mai numeroasă minoritate etnică, cu o populație estimată între 10 și 12 milioane de persoane, dintre care aproximativ 6 milioane trăiesc în Uniunea Europeană. Indicatorii sociali arată că o mare parte a populației rome continuă să se confrunte cu sărăcie, excluziune socială și discriminare. Documentele strategice promovate de Comisia Europeană, inclusiv cadrul pentru perioada 2020–20302 , sugerează că inegalitățile nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul unor mecanisme care se reproduc în timp. Diferențele dintre țări în ceea ce privește implementarea arată că existența cadrului strategic nu garantează schimbări semnificative la nivel de rezultate. De exemplu, potrivit analizelor Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, majoritatea statelor nu sunt pe traiectoria de a atinge obiectivele stabilite pentru 2030 în domenii precum educația, ocuparea sau sănătatea.

În Republica Moldova, situația este complicată încă de la nivelul datelor de bază. Conform datelor Recensământului Populației și Locuințelor 2024, populația de etnie romă constituie circa 0,4% (9,3 mii) din totalul populației. Cu toate acestea, alte surse și cercetări sugerează valori considerabil mai mari, ceea ce indică limite importante ale datelor oficiale. Această diferență nu ține doar de metodologie, ci reflectă și reticența unei părți a populației de a se autoidentifica ca fiind de etnie romă, pe fondul stigmatizării persistente. Consecința directă este că politicile publice sunt construite pe o bază de date incompletă, ceea ce limitează capacitatea acestora de a răspunde adecvat nevoilor. Dincolo de problema datelor, situația romilor este caracterizată de un cumul de dezavantaje care se influențează reciproc. Accesul redus la educație duce, în multe cazuri, la oportunități limitate de angajare, iar veniturile scăzute afectează condițiile de trai și accesul la servicii. Aceste relații persistă în lipsa unor intervenții coerente și susținute. În același timp, experiențele de discriminare, fie în sistemul educațional, pe piața muncii sau în relația cu instituțiile, reduc încrederea în autorități și descurajează participarea socială.

În acest context, analiza de față urmărește să sintetizeze principalele constatări privind inegalitățile care afectează populația de etnie romă din Republica Moldova, pornind de la datele disponibile și de la tendințele observate la nivel european. Accentul este pus pe identificarea acelor domenii în care decalajele sunt cele mai pronunțate și unde sunt necesare intervenții la nivel de politici publice.

Share this post

Lasă un răspuns