RAPORT PRIVIND IMPLEMENTAREA OBIECTIVULUI DE DEZVOLTARE DURABILĂ 6: APĂ CURATĂ ȘI SANITAȚIE PENTRU TOȚI
În septembrie 2015, Republica Moldova s-a angajat să implementeze Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Astfel, până în anul 2030, Moldova, de rând cu alte 192 de state membre ale Organizației Națiunilor Unite, urmează să-și mobilizeze eforturile pentru a elimina toate formele de sărăcie, pentru a combate inegalitățile și pentru a aborda problemele schimbărilor climatice, asigurând că nimeni nu este lăsat în urmă. Odată cu adoptarea Agendei 2030 în 2016, a fost înființat Consiliul Național de Coordonare pentru Dezvoltare Durabilă, apoi a urmat un proces complex de ajustare la specificul țării a obiectivelor, țintelor și indicatorilor Agendei Globale 2030. Acest proces a implicat toate părțile interesate: autoritățile publice naționale și locale, sectorul privat, societatea civilă, mediul academic și partenerii de dezvoltare. Procesul de naționalizare a Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) s-a axat atât pe integrarea acestora în cadrul strategic național, cât și pe crearea unui sistem de raportare și evaluare a progresului în atingerea fiecărei ținte relevante pentru Republica Moldova.1
Angajamentul Republicii Moldova pentru implementarea Agendei Globale 2030 rezidă și din Strategia Națională de Dezvoltare ”Moldova Europeană 2030”, aprobată de către Parlament în noiembrie 2022.2 Strategia este un document strategic pentru țară, care stabilește viziunea pe termen lung și direcțiile de dezvoltare a țării, setând anul 2030 ca termen final pentru ca Republica Moldova să obțină îmbunătățiri tangibile și durabile pe toate dimensiunile calității vieții omului, în corespundere cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale Agendei 2030 și aspirațiile europene stabilite în Acordul de Asociere RM -UE. SND 2030 conține 10 obiective generale, detaliate în 33 obiective specifice. Pentru fiecare obiectiv general a fost redată conexiunea cu țintele ODD relevante, precum și descris modul prin care autoritățile își propun să realizeze obiectivul respectiv.
În anul 2020, Republica Moldova a prezentat primul Raport de evaluare națională voluntară privind realizarea Agendei 2030.3 Acesta recunoaște responsabilitatea comună pe care o au toate țările în realizarea ODD (inclusiv Republica Moldova), ca modalitate de răspuns la provocările comune ale realității globale în continuă schimbare, subliniindu-se ferma convingere că toți actorii au roluri semnificative de îndeplinit pentru a contribui în comun la atingerea obiectivelor de dezvoltare convenite la nivel internațional. Totodată, raportul prezintă contextul specific al Republicii Moldova și progresul atins de țară privind implementarea celor 17 ODD, în raport cu țintele naționalizate.4
Reieșind din angajamentele asumate de către țară, prezenta analiză își propune drept obiectiv analiza progresului în realizarea ODD 6 – Accesul la apă curată și sanitație adecvată pentru toți. ODD 6 și țintele sale se axează pe furnizarea apei sigure și la prețuri accesibile, serviciile de sanitație, minimizarea poluării apei din procesele industriale, creșterea eficienței utilizării apei în toate sectoarele economice și sociale, precum și sporirea protecției ecosistemelor legate de apă. Un aspect crucial prevăzut de ODD 6 vizează aprovizionarea extinsă cu apă curată și accesibilă și sanitație adecvată și echitabilă pentru toți (în special, rezidenții din regiunea rurală, femeile și persoanele în situație vulnerabilă). Potrivit țintelor stabilite, se anticipează că 80% din populație va avea acces la sistemele și serviciile sigure de aprovizionare cu apă și 65% din populație va fi asigurată cu sisteme și servicii de sanitație până în 2023, iar până în 2030 – pentru toți. Dezideratul de a spori accesul echitabil al populației la apă și sanitație se regăsește și în Strategia Națională de Dezvoltare ”Moldova Europeană 2030”, OG 2. Îmbunătățirea condițiilor de trai (OS 2.3. Asigurarea accesului universal la apeducte și sisteme de sanitație sigure). Analiza de față își propune să estimeze progresul atins până la momentul actual și să vină cu recomandări care ar facilita sporirea accesului populației la apă calitativă și sanitație adecvată.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.