La prima iniţiativă

La prima iniţiativă

Satul Borceag din raionul Cahul, ca şi alte comunităţi beneficiare ale Programului de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă „Inspiră şi pe Alţii!”, este la prima experienţă de dezvoltare şi mobilizare comunitară incluzivă. Poate de aceea oamenii de aici s-au arătat a fi setoși de comunicare, flămânzi de informaţie, sfătoşi, oneşti şi harnici. Așa este și lidera echipei comunitare, Anastasia Lucaş şi colega ei Irina Cojucovschi, cărora le-a reuşit din prima o colectare de fonduri impresionantă, o mobilizare a colegilor şi sătenilor bună, şi chiar crearea unor servicii noi, accesibile şi pe timp de pandemie… Ele şi-au împărtăşit din gândurile, planurile, viziunile, şi deja, experienţa lor – toate acumulate pe parcursul implementării proiectului „Comunitate unită prin cultură şi comunicare”.

  • Cum aţi reuşit să creaţi o echipă comunitară?

Ne-a fost foarte greu, fiind începători. Dar motivația cetățenilor, necesitățile și problemele lor, practicile bune din alte localităţi, ne-au încurajat să încercăm, deoarece dacă pot alţii şi noi vom putea. Am început în toamna anului 2018 cu o echipă din 5 persoane, femei şi bărbaţi, cu care am aplicat la concursul de granturi mici de granturi Programului de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă „INSPIRĂ şi pe ALŢII!”. Ambele am beneficiat de multe instruiri, care ne-au ajutat să înţelegem rolul şi puterea unei echipe capacitate. Echipa a parcurs mai multe faze de creştere, urcuşuri şi coborâri, dar am reușit să devenim o echipă mobilizată, optimistă și activă, iar când am înţeles sensul deplin al principiului incluziunii am luat denumirea „Echipă incluzivă – comunitate prosperă”. Acum suntem 23 de membri, diferiţi ca vârstă, sex, categorie socială, dar toţi interesaţi de prosperitatea comunităţii.

  • Echipa dvs. implementează proiectul comunitar „Comunitate unită prin cultură şi comunicare”. V-aţi confruntat cu multe bariere pe parcursul implementării proiectului?

Majoritatea barierelor au fost din cauza comunicării reduse şi ineficiente între săteni, între conducere şi oameni, între liderii de opinie, informaţie veridică redusă în sat, oameni creduli la zvonuri, de aici a venit şi ideea de a desfăşura un proiect de dezvoltare a comunicării – prin cultură, care oferă aspect plăcut de învăţare. Am avut parte şi de neînțelegeri – în sat şi chiar în echipă. Chiar de la început a fost greu să ajungem la un numitor comun privind principalele necesități ale comunității. Împreună cu oamenii, prin comunicare şi evaluând propunerile lor, am obţinut ideea de proiect şi susţinere din partea concetățenilor. Noţiunea de implicare a fost luată în serios de săteni şi de unii consilieri, astfel, am reuşit să depăşim barierele de ordin social, iar celelalte ce ţin de insuficienţa de resurse – financiare, materiale, de timp şi de personal, le-am depăşit treptat, cu multă răbdare, empatie şi colaborare.

  • Cum aţi reuşit să mobilizaţi comunitatea? Prin ce metode?

Imediat ce am format echipa, am organizat mese rotunde, instruiri cu cetățenii și membrii echipei. Publicul a fost informat constant prin anunțuri și rețelele de socializare. Ne-am informat şi instruit reciproc, dar şi cu sprijinul echipei CPD şi a mentorului. Am desfăşurat o comunicare largă cu cetăţenii – pe străzi, în scoală, la grădiniță, la primărie, la bibliotecă, la căminul de cultură. Ne adunam periodic la şedinţe, la adunări cu sătenii şi echipa pentru planificarea activităţilor şi acţiunilor din proiect. Iar campania de colectare a fondurilor locale a fost un pas enorm în conştientizarea puterii implicării personale. O altă valoare preţioasă şi practicată de echipă a fost colaborarea cu administraţia publică locală, cu care am reuşit să îmbunătăţim condiţiile de comunicare în cadrul căminului de cultură.

  • Ce aţi reuşit să învăţaţi în această perioadă?

Am învățat, în primul rând, mai multe modalități de comunicare cu cetățenii, am învățat să fim mai răbdători, înțelegători, receptivi.

Proiectul ne-a învățat ce este cu adevărat mobilizare comunitară, cum să facem advocacy eficient, ce pot să facă cetăţenii în cadrul săptămânii transparenței, să inventăm metode de colectare de fonduri.

Am înţeles că avem de învăţat multe, că acest proces este continuu, că trebuie să ne sporim studiile şi să ne capacităm ca lideri, dar şi în plan profesional.

Am deprins pentru noi că orice barieră te poate face mai tare şi mai capacitat, dacă continui, dacă eşti perseverent. Iar principala lecţie pentru noi este: Împreună se pot şi se  fac lucruri frumoase.

  • Cu ce realizări se mândreşte echipa?

Echipa are multe realizări, dar menţionăm aici două, cele pe care nici noi nu ne imaginam că vor lua amploare. Acestea sunt campania de colectare a fondurilor şi voluntariatul sătenilor: a membrilor de familie, a membrilor echipei şi, pur şi simplu, a cetățenilor. Cca 30 de persoane au muncit multe zile în căminul de cultură, inclusiv în perioada pandemiei, cu respectarea regulilor sanitare, pentru a crea aici condiţii bune de comunicare şi pe vreme de iarnă, pentru tot felul de beneficiari: adulți şi minori; femei şi bărbați; tineri şi persoane în etate. Voluntariatul a fost promovat larg de membrii echipei, dar a fost susţinut şi de administraţia publică, astfel am reuşit să ajungem a ne gândi la crearea încă a 3 servicii noi prestate de căminul de cultură şi bibliotecă. Iar în colectarea de fonduri au fost implicaţi cei de acasă cu ajutorul cărora s-a adunat suma de 9300 de lei, planificaţi în proiect au fost doar 3600 de lei.

Ne mândrim cu coechipierii noştri, cu beneficiarii noştri, ne mândrim că parcă am reuşit să fim mai uniţi.

  • Care sunt pilonii de bază pe care v-aţi sprijinit în creşterea şi capacitarea echipei?

Desigur, instruirile şi schimbul de informaţie din cadrul programului au fost un punct puternic de pornire a echipei. Identificarea motivaţiei pentru voluntari şi beneficiari, a fost un alt pilon, pe care noi l-am clădit zi de zi, am avut grijă să stea mereu vertical. Sprijinul reciproc între membrii echipei, tot a fost un lucru la care am atras atenția, ca și condiție a menținerii, creşterii şi capacitării echipei. De exemplu, Marcel Cîrpală, a fost nevoit să plece la tratament în Italia, dar a ţinut legătură permanentă cu echipa, şi nu ştim cine pe cine a susţinut mai mult. Noi îi ţinem pumnii şi îl aşteptăm mai sănătos.

  • Cât de importante sunt asemenea proiecte pentru comunitate şi ce le-aţi sfătui pe alte comunităţi?

Datorită proiectului, cetățenii au devenit  mai interesați de problemele satului. Au cunoscut drepturile omului, au devenit  mai activi, mai responsabili, mai comunicabili, au învăţat să acţioneze în comun, să se mobilizeze pentru a-şi atinge scopul dorit.

Sfătuim pe alţii, dar şi pe noi, să nu încetăm a fi activi, să nu încetăm de a avea iniţiativă, să ne vedem şi să ne auzim unul pe altul – aşa cum suntem, diferiţi, mai informaţi sau nu prea, să ne consolidăm casa noastră comună – satul, devenit o adevărată comunitate.

Programul de Mentorat pentru dezvoltare comunitară incluzivă este componenta proiectului “Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *