Notă analitică: FAMILIA – O PRIORITATE EUROPEANĂ. PROVOCĂRI ȘI PRIORITĂȚI DE POLITICI PUBLICE PENTRU FAMILIILE CU COPII DIN REPUBLICA MOLDOVA
Ziua Internațională a Familiei, marcată anual la 15 mai, a fost instituită prin Rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite A/RES/47/237 din 19931 și reprezintă un moment de reflecție asupra rolului familiei ca unitate fundamentală a societății, dar și asupra politicilor publice menite să sprijine familiile în îndeplinirea funcțiilor lor economice, sociale și educative.
La nivel european, agenda politicilor de sprijin pentru familii s-a consolidat prin instrumente precum Pilonul European al Drepturilor Sociale (Principiul 9) și Directiva (UE) 2019/11582 privind echilibrul între viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor, standarde la care Republica Moldova s-a angajat să se alinieze în contextul procesului de aderare la Uniunea Europeană. În ultimii ani, Republica Moldova a realizat progrese remarcabile în direcția construirii unui cadru de politici familiale moderne și incluzive. Reforma majoră a indemnizațiilor pentru familiile cu copii, inițiată prin Programul „Familia” în 20223 , a flexibilizat concediul pentru îngrijirea copilului, permițând părinților să aleagă între trei opțiuni de durată a indemnizației și să alterneze concediul între mamă și tată. Flexibilizarea concediului de maternitate s-a concretizat prin modificările intrate în vigoare la 1 martie 2023, care au decuplat dreptul la indemnizația de maternitate de suspendarea efectivă a activității profesionale. Femeile pot opta să continue sau să reia activitatea de muncă în perioada concediului prenatal (până la 36 de săptămâni de sarcină) și postnatal, beneficiind concomitent atât de salariu, cât și de indemnizația de maternitate, în baza unei cereri scrise și a concluziei medicale privind starea de sănătate.
Suplimentar, atunci când ambii soți sunt angajați și asigurați, indemnizația poate fi calculată pe baza venitului asigurat mai mare al unuia dintre soți, asigurând o protecție economică sporită a familiei în perioada nașterii copilului. La nivel mai larg, părinții au dreptul de a negocia cu angajatorul aranjamente flexibile ale timpului de muncă (program parțial, telemuncă, ore flexibile), atât la angajare, cât și pe parcursul activității, ceea ce facilitează revenirea graduală pe piața muncii după concediul de maternitate.
Concediul paternal a fost extins la 15 zile calendaristice din 2024, cu posibilitatea de a fi utilizat în fracțiuni pe parcursul primului an de viață al copilului, iar indemnizația unică la nașterea copilului a fost majorată la 21.350 lei începând cu 20254 . A fost introdusă indemnizația lunară de 1.000 lei pentru fiecare copil cu vârsta de până la 2 ani, acordată universal, indiferent de statutul de asigurat al părintelui. Un pas semnificativ pentru incluziunea familiilor adoptive a fost introducerea, începând cu 1 ianuarie 2024, a unui pachet extins de concedii sociale și prestații pentru părinții aflați în proces de adopție, pentru cei care au adoptat un copil sau au plasat un copil în serviciul de tutelă/curatelă. Aceștia beneficiază de indemnizația unică pentru perioada de încredințare a copilului adoptabil, de accesul taților adoptivi la concediul paternal (solicitabil în termen de 12 luni de la data adopției), precum și de stabilirea indemnizației lunare pentru creșterea copilului de la data emiterii deciziei de adopție sau de plasament, asigurând paritate de tratament între familiile biologice și cele adoptive. Persoanele care adoptă sau iau sub tutelă gemeni ori mai mulți copii născuți dintr-o singură sarcină beneficiază, la rândul lor, de indemnizația unică pentru copii născuți gemeni, acordată din data adopției sau a instituirii tutelei.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.