O nouă etapă în instruire: Planificarea și scrierea inițiativei comunitare

O nouă etapă în instruire: Planificarea și scrierea inițiativei comunitare

În cadrul proiectului „CIVITA” participantele vor scrie și implementa o inițiativă comunitară. În acest scop în cadrul ultimului modul de instruire, ce a avut loc în noiembrie şi decembrie, doamnele au învăţat despre planificarea și scrierea unui proiect comunitar. Trainerii acestui modul au fost Sofia Ursul – leaderă comunitară şi Alexei Buzu – coordonator de proiecte în cadrul Centrului „Parteneriat pentru Dezvolatare” (CPD).

În cadrul proiectului „CIVITA” participantele vor scrie și implementa o inițiativă comunitară. În acest scop în cadrul ultimului modul de instruire, ce a avut loc în noiembrie şi decembrie, doamnele au învăţat despre planificarea și scrierea unui proiect comunitar. Trainerii acestui modul au fost Sofia Ursul – leaderă comunitară şi  Alexei Buzu – coordonator de proiecte în cadrul Centrului „Parteneriat pentru Dezvolatare” (CPD).

În zilele lui noiembrie beneficiarele au învățat aspectele teoretice ale unui proiect. Au învățat cum să elaboreze un arbore al problemei, iar mai apoi cel al obiectivelor. Nu au lipsit nici activităţile practice la care beneficiarele au lucrat în grupuri elaborând arborii pentru problemele selectate. Au fost identificate principalele direcţii, pe care tinerele femei le-au studiat aprofundat pentru a descoperi cauzele problemei, efectele acesteia ca mai apoi problema să se transforme într-un scop, iar cauzele în obiective și acțiuni ce vor conduce la atingerea scopului și rezolvarea problemei. Următoarele două zile de activitate din cadrul modulului, au fost orientate spre prezentarea şi studierea detaliată a matricii logice, beneficiarele lucrând intens asupra fiecarui cadran al acestui instrument indispensabil unei planificări bune şi de durată. Totodată a fost explicată şi procedura de elaborare a unui buget corect în dependenţă de activităţile setate în cadrul proiectului.

Participanta Mușet Natalia a mărturisit: „Instruirea este utilă și benefică, iar trainerii sunt persoane competente în domeniu, un exemplu de urmat, foarte active și dornice să ne împărtășească experiența”.

Vorbind cu formatoarea Sofia Ursul despre instruire, dumneaei ne-a destăinuit: „Sunt multe întrebări de detaliere, precizare şi ca traineră mă bucură că participantele se gândesc la sensul mesajului meu, fac analiza și observă lacunele. În general instruirea decurge conform agendei, ceea ce îmi inspiră încredere că vor înțelege metoda bine și o vor aplica corect”.

In urma celor patru module de instruire la care fiecare participantă a aflat despre cum e să fie leaderă, cum să gestioneze corect o echipă şi care sunt etapele şi instrumentele de bază pentru a scrie un proiect comunitar, participantele „CIVITA” urmează să aplice în practică toate cele învăţate. Astfel, tinerele participante vor cunoaşte care sunt beneficiile relaţiei de mentorat, având drept mentore doamne de succes din Moldova, vor desfăşura stagiul de practică şi vor înainta spre finanţare proiectul individual- proiect orientat spre soluţionarea unei probleme din comunitatea ce o reprezintă, având suportul financiar acordat de Fundaţia Soros-Moldova.

In următoarele 4 luni fiecare beneficiară îşi va orienta eforturile spre elaborarea, aplicarea şi îmbunătăţirea propunerii de proiect ce va continua cu implementarea propriu-zisă a iniţiativei comunitare. Aceasta le va oferi posibilitatea să cunoască în practică întreaga procedură de gestionare a unui proiect, începând cu etapa de aplicare, implementare şi finisând cu raportarea proiectului. Totodată această practică le va îndemna să iasă şi din zona de confort, urmând să interacţioneze cu diverşi actori ai societăţii, să accelereze implicarea cetăţenilor în soluţionarea problemei comunitare şi să contribuie la promovarea transparenţei în procesul decizional.

Amintim că „CIVITA”  este un program de dezvoltare şi încurajare a spiritului civic în rândul femeilor tinere din comunităţile rurale. Acesta este parte componentă a proiectului „Abilitarea femeilor din comunitățile rurale” realizat de Centul “Parteneriat pentru Dezvoltare” cu sprijinul financiar acordat de Fundaţia Soros-Moldova  şi Suedia.

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns