Generațiile se întâlnesc: Scenă publică amenjatată la Budești prin programul Intergenerațional „Împreună mai puternici”

Generațiile se întâlnesc: Scenă publică amenjatată la Budești prin programul Intergenerațional „Împreună mai puternici”

Comunitatea din Budești a marcat un moment de referință pe 7 noiembrie, odată cu lansarea oficială a Programului de Mentorat Intergenerațional „Împreună mai puternici”. Evenimentul, găzduit de Biblioteca Publică Budești, a celebrat această inițiativă menită să strângă legăturile dintre generații. Programul de la Budești este parte a unui efort mai mare la nivel național. Amintim că 10 APL-uri (Administrații Publice Locale) din Chișinău, Nord și Sudul Moldovei sunt implicate în acest demers de consolidare a capacităților prin utilizarea datelor.

Astfel Primăria Budești a dat viață unui proiect vizionar menit să unească întreaga comunitate – de la copii și adolescenți, la tineri și seniori. Obiectivul? Crearea unui dialog autentic prin cultură și valorificarea bogăției tradițiilor locale. Scena renovată în cadrul proiectului devine un loc reabilitat care servește drept spațiu vital pentru evenimente și interacțiunea comunitară.

Punctul central al evenimentului a fost prezentarea diadelor formate în cadrul programului. Participanții au avut ocazia să descopere mentorii și mentorații, precum și obiectivele lor specifice, care pun accentul pe schimbul reciproc de cunoștințe – valorificând înțelepciunea generației vârstnice și competențele digitale ale tinerilor.

Lansarea a fost completată de două vizite în teren care subliniază eforturile de dezvoltare ale comunității:

  1. Scena Publică Reabilitată: A fost vizitat spațiul renovat în cadrul proiectului „Budești – scena întâlnirilor între generații”, un loc destinat dialogului și interacțiunii.
  2. Centrul de Zi pentru Persoanele Vârstnice și Refugiați: Vizita la Centru a oferit o perspectivă asupra solidarității și sprijinului social oferit membrilor comunității.

Obiectivul general al Programului de Mentorat este îmbunătățirea bunăstării și calității vieții comunităților prin utilizarea eficientă a datelor statistice și a tendințelor demografice în procesul decizional al autorităților locale.

📸 Sursa foto: UNFPA Moldova, mulțumim partenerilor pe această cale.
_______________
Proiect finanțat de Guvernul Elveției (Swiss Cooperation in Moldova), cofinanțat și implementat de UNFPA Moldova, în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, în cadrul proiectului „Consolidarea guvernării bazate pe date demografice fiabile și dezagregate pentru autoritățile centrale și locale”.

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns