Patru companii au făcut pași concreți pentru a integra egalitatea de gen în politicile organizaționale
Patru companii de pe ambele maluri ale Nistrului au finalizat un proces amplu de reformă internă, transformând principiile egalității de gen în practici clare de management, capabile să genereze valoare adăugată în activitatea lor.
Inițiativa a fost realizată în perioada iulie – decembrie 2025, în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade), finanțat de Suedia și Marea Britanie. Companiile beneficiare — Kislov Wine, BioFrost, Textile Grup și Ates Research Group — au fost mentorate de o echipă mixtă de experți ai Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) și ai Asociației Industriilor Creative.
În debutul evenimentului de totalizare a inițiativei, Cristina Trifan, coordonatoare în cadrul proiectului PNUD/AdTrade, a declarat: „Ne dorim ca egalitatea de șanse să devină o practică reală în fiecare companie. Atunci când companiile oferă șanse egale, salarii corecte și un mediu sigur, ele cresc sănătos și devin mai puternice, mai atractive pentru angajați și mai pregătite pentru provocările pieței”.
„Rezultatele acestei inițiative demonstrează că egalitatea de gen nu este doar o valoare etică, ci un activ de business, care face diferența. Companiile care adoptă aceste standarde devin mai atractive pentru profesioniști valoroși și mai reziliente în fața provocărilor pieței .”, a menționat Cristina Cojocaru, coordonatoare de proiect, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare.
Proiectul nu s-a limitat la recomandări teoretice, ci a generat instrumente juridice și administrative gata de implementare. Printre principalele rezultate se numără:
- Elaborarea regulamentelor de angajare bazate pe meritocrație și non-discriminare.
- Implementarea unor grile de salarizare clare pentru a asigura „plată egală pentru muncă egală”.
- Introducerea politicilor de program flexibil și proceduri pentru revenirea treptată a angajaților din concedii medicale sau de îngrijire a copilului.
- Dezvoltarea mecanismelor interne de prevenire și combatere a hărțuirii.
„Acest parcurs educațional nu a fost doar o etapă de bifat, ci un proces de o consistență rară — o veritabilă enciclopedie de bune practici din care am extras lecții fundamentale. Rezultatele nu au întârziat să apară – am reușit să ne revizuim și să ne rafinăm politicile interne, ancorându-le la standarde europene. Această evoluție vizibilă a devenit principala noastră sursă de motivație, alimentându-ne ambiția de a ne autodepăși constant în tot ceea ce întreprindem.”, declară Pelaghea Țipu, directoare compania „Preva”.
„Respectăm toate recomandările pe care le-am avut în acest program și deja am văzut îmbunătățiri. Ne gândim mai holistic în ceea ce privește bunăstarea angajaților.” Ecaterina Prihodico, reprezentanta companiei „Kislov Wine”.
Pe lângă această asistență oferită companiilor, în cadrul inițiativei a mai fost elaborată o Notă Analitică exhaustivă cu recomandări pentru îmbunătățirea cadrului normativ aplicabil agenților economici din stânga Nistrului, aliniind practicile de business la standardele internaționale. Trei experți specializați au asigurat un transfer de expertiză între cele două maluri ale Nistrului, demonstrând că dialogul economic și social poate fi amplificat atunci când obiectivul comun este respectul pentru capitalul uman.
_____________
Inițiativa de mentorat și sprijin pentru o mai bună guvernanță internă a companiilor din sectorul privat este realizată de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, în colaborare cu Asociația Industiilor Creative, cu asistența financiară a Suediei și Marii Britanii, în cadrul proiectului PNUD „Dezvoltarea capacităților de export pe malurile Nistrului” (AdTrade).

Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.