Ședință cu militarii DTC privind politicile de securitate și apărare din perspectiva egalității de gen
Astăzi, 31 iulie 2018, în cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a avut loc o ședință ce ține de realizarea Programului naţional de implementare a Rezoluţiei nr.1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea pentru anii 2018-2021 şi a Planului de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia.

La ședința au participat prim-adjunct al comandantului, șef al Statului Major al Trupelor de Carabinieri, colonel Mihail Ciubaciuc, reprezentanții Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, dna Alexandra Ermolenco și dna Rodica Ivașcu, precum și ofițeri din cadrul Direcției management resurse umane și Direcției cooperare internațională, management proiecte și relații publice ale DTC.
Dialogul a fost axat pe stabilirea priorităților de colaborare între cele două părți, fiind trasate obiective de realizare prin semnarea unui Acord de colaborare care ar permite dezvoltarea activităților comune în vederea realizării activităților ce derivă din programul și planul menționat supra.
Reamintim că, Rezoluția 1325 privind femeile, pacea și securitatea a fost adoptată unanim la 31 octombrie 2000 și este primul document-cadru internațional care evidențiază impactul conflictelor asupra femeilor, recunoscând rolul important al femeilor în instaurarea păcii și asigurarea securității.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.