INDEXUL EGALITĂȚII DE GEN 2022

INDEXUL EGALITĂȚII DE GEN 2022


Tradițional, de 8 martie, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) lansează Indexul Egalității de Gen, pentru a analiza și înțelege care sunt progresele și regresele înregistrate în asigurarea oportunităților egale pentru femeile și bărbații din Republica Moldova. Nivelul egalității este măsurat de la 0 (zero) la 100 (o sută). Astfel, cu cât indicele calculat este mai aproape de 100, cu atât nivelul egalității de gen pe acel domeniu este mai înalt

 În 2022, nivelul egalității de gen în Moldova a înregistrat o creștere mai proeminentă, comparativ cu anii precedenți. Nivelul mediu al egalității dintre femei și bărbați, calculat pentru șase arii strategice evaluate, a fost estimat la 62 de puncte, fiind cu 3 puncte în progres față de anul precedent. 

Creșterea nivelului egalității de gen  se datorează, în mod covârșitor, reformelor din domeniul politic. Datorită sistemului de cotă dublă (cota de reprezentare de 40% și prevederi de plasare pe liste) a sporit considerabil numărul de femei în legislativ, în 2021 fiind înregistrat cel mai mare număr de deputate alese din istoria Moldovei – 40,6% din total deputați. În 2020, ponderea femeilor deputate constituia doar 25%. Acest fapt a determinat o creștere semnificativă a nivelului egalității de gen în domeniul politic, scorul acumulat fiind cu 14 puncte mai mare, comparativ cu anul 2020 (61 față de 47).

 Tendințe pozitive se atestă și în domeniul sănătății și accesului la resurse. În general, inegalitățile din sănătate afectează preponderent bărbații, iar cele ce vizează accesul la resurse – femeile. În 2022 se atestă o creștere de 2 puncte a nivelului egalității de gen în aceste domenii, ceea ce presupune că de aceste schimbări beneficiază atât femeile, cât și bărbații. În 2022, s-a redus ușor diferența de gen în salarii, fapt ce sugerează că veniturile femeilor și accesul la resurse tinde să se echilibreze ușor. De asemenea, se atestă o tendință de echilibrare și în domeniul sănătății, inclusiv la nivel de speranță de viață (în ultimii 10 ani, decalajul în speranța de viață era în mod constant mai mare de 8 ani în defavoarea bărbaților).

Unicul domeniu în care s-a înregistrat un regres (semnificativ!) în materie de egalitate de gen este piața muncii. La nivel general, acesta este domeniul cu cele mai importante inegalități între femei și bărbați. Femeile se regăsesc într-o pondere mult mai mică pe piața muncii, comparativ cu bărbații. Rata de ocupare a acestora scade drastic odată cu apariția copiilor, ceea ce denotă insuficiența unei infrastructuri sociale și politici publice orientate spre necesitățile femeilor și familiilor. Rata de ocupare a femeilor cu copii este cu 20% mai mică decât a celor fără copii. Inegalitățile pe piața muncii s-au amplificat considerabil în perioada pandemică. O bună parte dintre femei au pierdut locul de muncă sau au intrat în șomaj tehnic, în timp ce altele s-au confruntat cu o reducere a numărului de ore lucrate. Aceste aspecte, în mod evident, au avut implicații semnificative asupra securității lor financiare.

 Stereotipurile și percepțiile cu privire la participarea femeilor și bărbaților se atenuează. Spre exemplu, în anul 2009, 32% din cetățeni considerau că femeile sunt mai puțin capabile și nu pot ocupa funcții de conducere, iar în anul 2021 (în perioada campaniei electorale) această pondere a scăzut la 12%. Cele mai mari schimbări se atestă în percepțiile cu privire la reprezentarea bărbaților în funcții decizionale.

Această tendință este valabilă și pentru toate stereotipurile legate de rolurile de îngrijire sau rolurile tradiționale ale bărbaților. Deși tendința este una constant pozitivă, în 2021 a crescut ușor ponderea populației care consideră că rolurile de îngrijire a familiei și gospodăriei trebuie să fie asumate de către femei, acesta fiind și un efect al crizei pandemice, care a amplificat necesitățile de îngrijire.

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *