15 companii vor face auditul organizaţional de gen
În luna ianuarie, 15 reprezentanți ai companiilor private din Republica Moldova au participat la primul modul de instruire în cadrul proiectului “Angajatorii pentru Anti-discriminare”, lansat oficial la data de 19 decembrie 2012. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare”, Moldova în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Egalitate”, România, și „Asociaţia Businessului European” Moldova şi „Rețeaua Pactului Global Moldova”, având susţinerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Egalitate şi Participare Civică.
Modulul I, organizat în zilele de 23-24 ianuarie 2013, a fost orientat spre accentuarea importanţei elaborării și implementării unor politici de anti-discriminare în rândul companiilor private din Republica Moldova. Companiile au avut parte de două zile de discuţii despre cazuri de discriminare în sectorul privat, despre procesele de recrutare internă şi externă în care au fost implicate şi au simulat diverse situaţii ce pot fi întâlnite la locul de muncă. La fel au fost prezentate modalităţile de prevenire a discriminării la nivel formal şi informal şi a fost accentuată importanţa implementării unui management al diversităţii în rândul organizaţiilor. Formatorii primului modul au fost Livia Aninoşanu şi Irina Sorescu, experte în anti-discriminare din cadrul Centrului Parteneriat pentru Egalitate, București, România.
Activităţile de viitor ale proiectului vizează evaluarea de către participanţi a politicilor existente şi implementate în companii, din perspectiva de gen. Astfel, pe parcursul a două săptămâni companiile vor efectua auditul organizaţional general, ce presupune evaluarea politicilor organizaţionale în domeniul diversităţii şi anti-discriminării, ghidându-se de instrumentul de analiză oferit în cadrul cursului. Pe parcursul proiectului reprezentanţii companiilor vor beneficia de instruire, consultații confidențiale și coaching din partea expertelor din România.
Participanții proiectului sunt întreprinderile ce promovează modul nediscriminatoriu de activitate și responsabilitatea socială corporativă în Republica Moldova, precum “Air Moldova” SA, “Coca-Cola Îmbuteliere Chișinău” SRL, “B.C. Moldova Agroindbank” SA, “Gas Natural Fenosa SA”, “OMF Microinvest” SRL, ”Moldcell” SA, B.C. “ FinComBank” SA, “ISC Prime Capital” SRL, “Avon Cosmetics” SRL, “Efes Vitanta Moldova Brewery “ SA, “B.C. Mobiasbanca Groupe Société Générale” SA, “Glorinal” SRL, “Artima” SA, “Agrosedfin” SRL, “AEGIS Grup” SRL.
Proiectul “Angajatori pentru Anti-discriminare” este organizat cu scopul dea facilita implementarea practicilor de anti-discriminare, în special în bază de gen în rândul angajatorilor din RM. Perioada de desfășurare a proiectului este de 12 luni, până în luna septembrie 2013.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.