Propuneri pentru promovarea egalităţii de gen
Organizaţiile neguvernamentale din domeniul promovării egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi au prezentat joi, 18 decembrie, în jur de 30 de solicitări şi propuneri pentru a fi incluse în viitorul program de guvernare. Sugestiile urmează a fi expediate deputaţilor, partidelor de la guvernare, dar şi celor din opoziţie.
Organizaţiile neguvernamentale din domeniul promovării egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi au prezentat joi, 18 decembrie, în jur de 30 de solicitări şi propuneri pentru a fi incluse în viitorul program de guvernare. Sugestiile urmează a fi expediate deputaţilor, partidelor de la guvernare, dar şi celor din opoziţie.
Alexei Buzu, director executiv al Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, a declarat, la o conferinţă de presă, că în anul 2014 clasa politică a dat dovadă de lipsă de voinţă politică, a demonstrat că valorile europene precum egalitatea de gen sunt doar nişte slogane deşarte, pentru că nu au urmat acţiuni concrete. Două proiecte de lege cu privire la cota de reprezentare pe criterii de gen şi introducerea concediului paternal au zăbovit pe agenda Parlamentului timp de ma multe luni. După mai multe proteste şi acţiuni civice din partea societăţii civile, clasa politică şi-a asumat public votarea şi adoptarea celor două pachete de lege, dar numai în prima lectură. Alexei Buzu a spus că lipsa de voinţă politică deranjează şi îngrijorează societatea civilă.
Societatea civilă solicită adoptarea în lectură finală a modificărilor operate pentru introducerea concediului paternal, care să prevadă un concediu de 14 zile pentru taţi, în primele 100 de zile de la naşterea copilului, achitat din fonduri publice. La fel, se solicită reforma profundă a sistemului de pensii prin egalarea treptată a vârstei de pensionare pentru femei şi bărbaţi, egalarea stagiului de cotizare, dar şi modificarea formulei de calcul a cuantumului pensiei pe parcursul concediului de îngrijire a copilului.
Ecaterina Mardarovici, directoarea executivă a Clubului politic al Femeilor „50 la 50”, a declarat că în ceea ce ţine de repartizarea politică a funcţiilor înalte de stat – preşedinte, preşedintele Parlamentului, prim-ministru, cel puţin la una dintre acestea trebuie desemnată o femeie. Criteriul reprezentării echitabile a femeilor şi bărbaţilor trebuie să fie parte la algoritmul de desemnare de către partide a tuturor funcţiilor cu caracter politic, atât în Parlament, cât şi în Guvern. De asemenea, urmează ca în primele 100 de zile ale mandatului noului legislativ să fie adoptat în lectură finală proiectul de lege cu privire la introducerea cotei minime de reprezentare.
Reprezentanta Centrului de Drept al Femeilor, Angelina Zaporojan, a declarat că violenţa faţă de femei este o problemă gravă şi este necesară îmbunătăţirea legislaţiei, prin introducerea posibilităţii de emitere în regim de urgenţă a ordonanţei de protecţie de către poliţie şi stabilirea modalităţii de compensare pentru victimele violenţei domestice. La fel, se solicită semnarea şi ratificarea Convenţiei Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor.
Andrei Brighidin, reprezentant de la Fundaţia Est Europeană, a declarat că ONG-urile solicită şi instituirea în cadrul Parlamentului a unei comisii cu responsabilităţi clare pentru asigurarea şi promovarea egalităţii de gen. Membrii societăţii civile propun Guvernului să adopte regulamentul cu privire la asigurarea şanselor egale. Aceste ar prevedea integrarea perspectivei egalităţii în procesul de elaborarea a politicilor publice, inclusiv a bugetului.
Autorii propunerilor sunt: Fundaţia Est Europeană, Clubul politic al Femeilor „50 la 50”, Centrului de Drept al Femeilor, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, Centrul Internaţional pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului, Centrul pentru Educaţie Antreprenorială şi Asistenţă în Afaceri şi Gender-Centru.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.