Competitie deschisa pentru selectarea unui expert în elaborarea regulamentului cadrul in proiectul „Angajatori pentru Anti-discriminare”
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (in continuare: CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea a unui expert în elaborarea regulamentului cadrul anti-discriminare pe piaţa muncii pentru companii private, organizații publice si întreprinderi de stat în cadrul programului „Angajatori pentru Anti-discriminare”. Proiectul este implementat de Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” (Moldova) în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Egalitate” (in continuare: CPE) (România), și Asociaţia Businessului European din Moldova şi Rețeaua Pactului Global Moldova, având susţinerea financiară a Fundaţiei Soros-Moldova/Programul Egalitate şi Participare Civică.
Descrierea proiectului:
Proiectul „Angajatori pentru Anti-discriminare” îşi propune să faciliteze implementarea practicilor de non-discriminare în special practici non-discriminatorii în bază de gen în rândul angajatorilor din Republica Moldova. În prezentul proiect CPD şi CPE promovează implementarea practicilor de non-discriminare în bază de gen pe piaţa muncii. Totodată, se va încerca să se piloteze practici de non-discriminare în baza altor criterii (etnie, disabilitate, etc.).
Obiectivele ce au fost propuse pentru realizarea acestui proiect sunt următoarele:
1. Pilotarea practicilor de non-discriminare în special a celor în bază de gen în rândul a 15 companii publice şi private
2. Pledoarie pentru opţiuni practice de reglementare a relaţiilor de muncă prin perspectiva non- discriminării pe criteriul de gen pentru a fi adoptate de către Ministerul Muncii Protecţiei Sociale şi a Familiei.
3. Analiza politicilor publice din perspectiva non-discriminării pe criteriul de gen.
Pentru atingerea obiectivelor setate, în cadrul proiectului dat au fost propuse un şir de instruiri cu implicarea directă a reprezentanţilor companiilor selectate. Astfel instruirile din cadrul proiectului sunt următoarele:
Cursuri de instruire– Decembrie 2012 – Septembrie 2013
· Modul I – Promovarea conceptului de non-discriminare în companii
· Modul II – Promovarea Egalităţii de Gen în Companii
· Modul III – Dezvoltarea şi implementarea politicilor şi programelor de work & life balance în companii
· Modul IV – Promovarea managementul diversității în cadrul companiilor
Echipa de proiect:
In cadrul proiectului sunt implicaţi din Republica Moldova (CPD) şi din România (CPE), fiind antrenaţi direct în realizarea activităţilor propuse întru atingerea obiectivelor.
Responsabilităţile de bază ale experților:
- 2 experţi din România:
– Oferirea serviciilor de training şi consultanţă/ coaching pentru toţi participanţii Programului Integrat de Management al Resurselor Umane Sensibil la Dimensiunea de Gen
– Asistenţa individuală companiilor participante în cadrul programului în implementarea iniţiativelor de anti discriminare.
- 3 experți din Moldova:
– Analiza practicilor internaţionale de reglementare a procedurilor de non discriminare în cadrul companiilor şi instituţiilor publice.
– Formularea opţiunilor de politici publice prin prisma egalităţii de gen şi a non-discriminării care vor fi oferite spre examinare Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei
– Realizarea studiului de analiză a opţiunilor de reglementare propuse de către Guvern cu referire la practicile de non-discriminare în câmpul muncii în RM
– Elaborarea regulamentului tip a procedurilor de non discriminare în cadrul companiilor în baza legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse.
– Elaborarea procedurilor de non discriminare la nivelul companiilor.
Obiectivul concursului:
Obiectivul concursului este selectarea expertului responsabil de elaborarea regulamentului cadru cu privire la aplicarea practicilor de non-discriminare la nivel de companii, organizații, instituții. Aceasta reprezintă o parte a lucrării comune elaborata de 3 experți in comun.
Mai multe multe detalii a se vedea la următorul link: http://progen.md/achizitii
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.