CUM REFORMĂM PE BUNE CONCEDIUL DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA!

CUM REFORMĂM PE BUNE CONCEDIUL DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA!

În data de 12 iulie 2018, un grup de deputați a înregistrat proiectul de lege ce prevede modificarea și completarea Legii privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Autorii proiectului își propun să reformeze concediul de îngrijire a copilului prin majorarea îndemnizației pentru creșterea copilului proporțional cu reducerea perioadei concediului de îngrijire.

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) salută orice inițiativă de reformare a concediului de îngrijire a copilului, deoarece acesta eșuează din toate punctele de vedere: (i) Nu motivează cuplurile să aibă numărul dezirabil de copii – Moldova fiind țara cu cea mai mică rată de fertilitate din regiune; (ii) Reduce semnificativ din participarea femeilor cu copii mici pe piața muncii, astfel sărăcind bugetul familiei; (iii) Nu-i motivează pe taţi să participe și ei la îngrijirea copiilor; (iv) Este o povară pentru angajatori, care trebuie să menţină locul de muncă a îngrijitorului și (v) Creează premize pentru discriminarea femeilor de vârstă reproductivă atunci când vor să se angajeze.

În acest context, CPD consideră că orice reformă a concediului de îngrijire a copilului trebuie să abordeze următoarele aspecte:

  1. Flexibilitate maximă, perioadă mai scurtă și mai bine plătită.  Dat fiind situaţia pe piaţa muncii şi cea demografică, reforma concediului de îngrijire a copilului trebuie să încurajeze reîntoarcerea cât mai rapidă a mamelor pe piaţa muncii. Astfel, sistemul trebuie să ofere maximă libertate părinţilor să decidă perioada când vor beneficia de respectivul concediu, ținând cont de întreg spectru de solicitări și nevoi a acestora: de la părinţii care doresc o perioadă mai scurtă a concediului (mai bine plătită plus servicii adecvate de creşă), până la cuplurile care preferă o perioadă mai îndelungată, dar cu  plăţi mai mici. La baza grilei de opţiuni ar putea sta o formulă de calcul care ar estima valoarea îndemnizaţiei în baza a câtorva criterii: (i) dacă părinţii sunt sau nu asiguraţi, (ii) perioada concediului de care va beneficia mama, (iii) perioada concediului de care va beneficia tata. Grila de opţiuni urmează să fie negociată şi agreată la începutul concediului cu ambii părinţi.
  2. Măsuri de ȋncurajare a ambilor părinţi să beneficieze de concediul de ȋngrijire a copilului. Prin: (i) aplicarea „cotei pentru taţi” (father’s quota), ce reprezintă politica care rezervă exclusiv tatălui o anumită perioada din concediul parental şi ea nu este transferabilă (dacă tatăl nu o utilizează, atunci familia pierde perioada respectivă) şi (ii) oferirea suplimentelor financiare acelor taţi, care optează să beneficieze de concediul parental mai mult decât perioada minimă prevăzută.
  3. Mai multe servicii de creşă pentru copiii cu vârsta de 0-3 ani. Autorităţile Centrale ar trebui să îşi asume o ţintă de 50% de acces la creşe până în anul 2020. Experienţa de succes a Republicii Moldova în extinderea accesului la serviciile de educaţie preşcolară (în anul 2001, rata de acoperire cu servicii preşcolare în mediul rural era de 38,6%, iar în 2012 aceasta a ajuns la 71,4%) arată că doar o intervenţie semnificativă din partea autorităţilor centrale poate garanta un progres în acest sens.

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare accentuează importanța reformării structurale a concediului de îngrijire a copilului, prin implementarea concomitentă a recomandărilor mai sus menționate. Doar astfel vom reforma concediul de îngrijire a copilului.

Notele elaborate în perioada 2014-2017 de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) privind reforma concediului de îngrijire a copilului:

1.Reformarea Concediului de Îngrijire a Copilului http://progen.md/files/1745_reform_concediu_pl%C4%83tit_de_%C3%8Engrijire_final.pdf

  1. Poziția Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare privind politicile de extindere a serviciilor de îngrijire a copiilor (0-3 ani) și reformarea concediului de îngrijire a copilului

http://progen.md/files/8502_pozitiacpdconcediucrese.pdf

  1. Este piața muncii prietenoasă mamelor și taților?http://progen.md/files/2918_nota_analitica_reconcilierea_vietii_de_familie__sb.pdf
  2. Cum sporim numărul taților beneficiari ai concediului de îngrijire a copilului? http://progen.md/files/2884_concediul_de_ingrijire_a_copilului_tatii_finala.pdf

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns