Concurs privind selectarea unei companii ce va presta servicii de transport pentru perioada 10.03.23-30.04.25
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă lansarea concursului de selectare a unei companii ce va presta servicii de transport în cadrul proiectului „Cetățeni activi, comunități prospere – Faza II”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), Asociația Presei Independente (API) și Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), finanțat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia. Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți situația grupurilor vulnerabile din Republica Moldova prin promovarea principiului egalității și nediscriminării în elaborarea și implementarea politicilor publice.
Obiectivul concursului: De a selecta o companie ce va presta servicii de transport pasageri (2-3 pasageri) pe teritoriul Republicii Moldova, în raza orașului Chișinău și în raioanele Cimișlia, Ștefan Vodă, Florești, Căușeni, Cahul, Soroca (inclusiv în orașe și comunități rurale).
Termenul limită de aplicare: 06.03.2023
Mai multe detalii a se vedea în Termenii de Referință
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.