Un exemplu elocvent de leadership comunitar
În cadrul zilei de evaluare a modului III de instruire „Leadership Comunitar” participantele „CIVITA” au avut surpriza de a vizita satul Budești.
Incât modulul III a fost orientat spre dezvoltarea abilităţilor de leadere comunitare şi buna guvernare, pentru a se cizela informaţia şi pentru a se reuşi cu prezentarea în practică a tot ce s-a discutat la instruire, drept oportun a fost organizarea unei vizite de studiu în comuna Budeşti pentru un schimb de experienţă cu primara comunei, Dna Nina Costiuc – doamna ce este leaderă în comunitatea ce o reprezintă şi este un exemplu demn de urmat. Budeștiul este un sat din coasta Chișinăului care în timpul conducerii doamnei primar Costiuc a ajuns la un nivel înalt de dezvoltare, acest fapt datorându-se și parteneriatelor cu localități precum Kaufungen (Germania), Bertinoro (Italia), Ale Kommun (Suedia), Cumpăna (România) şi Comănești (România).
Doamna Nina Costiuc, primara de Budești, le-a vorbit despre plăcerea de a face bine, dar și despre greutățile care trebuie înfruntate. Le-a urat succese și le-a explicat că un leader bun nu este perfect, dar lucrează mereu asupra sa, are o echipă bună, este deschis și își îndeplinește promisiunile și obligațiile şi nu face compromisuri. La fel s-a discutat despre importanţa de a fi tenace, respectuoasă și să fii om cu ceilalți căci binele se întoarce. Le-a felicitat pentru alegerea de a participa în program și le-a urat succese și realizări frumoase în activitatea lor.
Pentru a le prezenta activitatea sa, d-na Nina Costiuc a organizat un tur al proiectelor implementate de Dumneaei, proiecte ce au fost câştigate şi implementate în perioada anilor 1995 şi până în prezent. Astfel participantele CIVITA au vizitat liceul, grădinița, primăria, centrul pentru tineret și clubul de hipism „Sparta”.
Beneficiare au văzut la ce nivel se poate ridica un sat, dacă are un leader bun şi perseverent în frunte. O lideră care este la nivel formal, dar și informal, pe care cetățenii o urmează fiindcă știu că Dumneaei lucrează pentru ei şi împreună cu ei.
Tinerele femei s-au entuziasmat de posibilitățile unui bun leader comunitar şi au început să-și contureze idei despre propiile proiecte și au fost inspirate să lucreze cu mai multă tenacitate pentru a-și aduce comunitatea la un nivel mai înalt de dezvoltare.
Aminitim că Programul CIVITA este la adoua ediție și este un program de dezvoltare şi încurajare a spiritului civic în rândul femeilor tinere din zonele rural, care îşi propune să consolideze buna guvernare şi egalitatea de gen la nivel local, prin abilitarea femeilor din zonele rurale de a avea un rol activ în procesul de luare a deciziilor şi de dezvoltare a comunităţilor lor.
Program implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova și Suediei.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.