”Un dar pentru copii” – Proiect cu trecut, prezent și viitor

”Un dar pentru copii” – Proiect cu trecut, prezent și viitor

Istoria proiectului din com. Rublenița, r. Soroca a început acum patru ani. De atunci au demarat și schimbările: oamenii au devenit mai activi, mai implicați; comunitatea a dezvoltat relații trainice de parteneriat cu administrația publica locală, iar voluntariatul a căpătat sens. Din discuțiile cu lidera echipei Mariana Catan și mentora Maria Stepanyants am înțeles că comunitatea are o forță a cărei voce se face tot mai auzită, e vorba de vocea echipei comunitare ”Puterea e în noi”.

  1. Cum ați ajuns la această idee de proiect şi ce bariere aţi întâmpinat pe parcursul implementării acestuia?

Proiectul comunitar ,,Un dar pentru copii – continuitate” își are începuturile în anul 2016, când localitatea noastră a fost selectată pentru a participa în cadrul Programului de Mentorat ”INSPIR-O!”,  destinat femeilor active din comunități cu reprezentare 0 (zero) a femeilor în consiliile locale. Scopul acelui proiect se regăsește și în actualul: de a spori participarea tinerilor și responsabilizarea acestora pentru implicarea în viața comunitară, inclusiv adoptarea unui mod de viață sănătos.

Un proiect comunitar ar însemna participarea la formarea și consolidarea societății civile într-o colectivitate umană. Gestionarea unui proiect poate să pară o sarcină dificilă, oarecum specializată, ce necesită un anumit grad de experiență, cunoștințe și abilități. Poate să pară greu de înțeles, de realizat și de finalizat, dar nu imposibil.

Așteptatul moment al contractării a sosit, după o convorbire cu echipa CPD și selectarea comunității noastre pentru implementarea acestui proiect. A urmat apoi un efort susținut al echipei de elaborare a proiectului, care a petrecut ore întregi identificând cele mai bune argumente, astfel am reușit. Idea de a continua proiectul început în 2016 a fost susținută – extinderea și amenajarea locului de joacă/odihnă/sport pentru copiii, tinerii, părinții și buneii din comunitatea noastră.

Și desigur, succesul a fost obținut și prin înfruntarea de bariere – credem că cel mai mare obstacol în cadrul proiectului a fost pandemia ”Covid 19”, care a făcut comunicarea mai dificilă. Ne-a lipsit mult comunicarea față în față, întâlnirile la training-urile organizate de CPD, la evenimentele programului de mentorat și  întrunirile  cu celelalte echipe comunitare din raioanele Cahul și  Căușeni. Cu toate acestea, ne-am adaptat repede noilor realități, reușind să menținem echipa activă și să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus în proiect.

  1. Care a fost motivația Dvs., a altor actori comunitari şi cum aţi reuşit să creați o echipă consolidată?

Implementarea proiectului comunitar ”Un dar pentru copii” în prima etapă a avut un impact răsunător atât pentru echipă, cât și pentru comunitate, dar și APL. Atunci membrii echipei s-au confruntat cu multe bariere, cu diverse provocări, care le-a solicitat curaj, cunoștințe și acțiuni pentru a le înfrunta, pentru a demonstra că sunt o forță care își dorește schimbări în localitate și știe cum să le obțină. Aveam în față un exemplu, cu atât mai mult că fosta lideră a echipei acum devenise mentora noastră. Din momentul depunerii dosarului și până la anunțarea localităților selectate am avut susținerea echipei. Pe parcursul acestei perioade am povestit cetățenilor despre scopul proiectului și unii dintre ei, inspirându-se de ideile pe care le promovam, singuri ne-au contactat pentru a se înscrie în echipă și a fi alături de noi. De asemenea, am avut deschiderea și din partea APL care au susținut idea proiectului, a venit și cu unele sugestii și cu suport financiar.

Cunoscând echipa CPD și echipele din celelalte raioane, participante ale Programului, am căpătat un imens imbold și motivație că putem face ceva împreună pentru comunitatea noastră. Ne-am bazat pe dorința de a rezolva o sarcină provocatoare pentru noi, cu un scop clar definit care să aibă un impact  pentru comunitate. Am devenit o echipă puternică și ingenioasă, am fost  uniți și receptivi, ascultându-ne și auzindu-ne unul pe altul. La moment suntem 36 de membri, dintre care –13 bărbați și 23 femei, persoane tinere și în etate, dar și din categoria celor care pot fi marginalizate – reprezentăm întreaga comunitate, astfel încât nevoile fiecărui locuitor să fie auzite.

Implicarea tinerilor în proiect a adus o energie care a molipsit membrii comunității, trezindu-le acel spirit al activismului civic, care te face să te implici în viața comunitară, să nu stai să aștepți ca problemele să se soluționeze de la sine sau de către alți actori. Comunitatea a înțeles că ea însăși este un actor și împreună cu ceilalți contribuie la dezvoltarea și bunăstarea membrilor ei.

Parteneriatul echipei comunitare cu Consiliul Elevilor din Gimnaziul Rublenița a avut un impact pozitiv,  mobilizând tinerii să se implice în procesul de participare și cel decizional, la organizarea și desfășurarea dezbaterilor pe marginea diferitor subiecte de interes comun, împreună cu APL și comunitatea.

De asemenea, tinerii sunt cei care au re-animat voluntariatul în localitate și tot ei asigură serviciul de acces la informație a tinerilor prin intermediul CRT Dacia – filiala Rublenița, coordonat de membra echipe comunitare Volnițchi Doina.

Astfel, filiala Rublenița a CRT Dacia, în parteneriat cu echipa comunitară, au participat la un concurs de granturi mici finanțat de Fundația Est-Europeană, completând terenul cu un scrânciob în valoare de 17,700.00 lei, dintre care 8,000.00 lei a constituit contribuția APL. Astfel scrânciobul a fost amplasat în parcul comunitar ”Un dar pentru copii”.

Echipa comunitară intenționează să se constituie într-o organizație obștească non-profit, care, datorită instruirilor din Programul de mentorat va reuși să mențină acest spirit participativ, va aduce și alte proiecte în localitate, va lucra cu localnicii comunei, în scopul asigurării bunei guvernări la nivel local.

  1. Cum v-a ajutat relația cu mentora dvs, cea care a pornit mobilizarea in localitate prin proiectul ”Un dar pentru copii”?

Mentora Maria Stepanyants, fiind lidera proiectului precedent, a fost alături de noi chiar de la începutul implementării acestuia – de la elaborarea și scrierea proiectului, la depunerea lui, la întrunirile organizate, la toate activitățile desfășurate, în procesul de mobilizarea a comunității, colectarea de fonduri monetare și non monetare. Este o relație bazată pe încredere, stimă reciprocă și comunicare. Ne-a oferit din experiența sa și ne-a ghidat cum să construim o relație bazată pe cooperare cu comunitatea. Experiența anterioară a dnei Stepanyants ne-a ajutat să stabilim și să semnăm un acord de parteneriat între echipa comunitară ”Puterea e în noi”, Primăria comunei Rublenița și Consiliul Local al Tinerilor din comuna Rublenița, care a stabilit un cadru de cooperare și care va asigura continuitatea și durabilitatea rezultatelor obținute prin proiect.

  1. Ce lecții ați învățat dvs., echipa, mentora în toată această perioada?

Lecțiile învățate ca urmare a participării și implementării în astfel de proiecte sunt foarte valoroase. Am învățat că trebuie să fim uniți și receptivi, să ne ascultăm unul pe altul, să ne asumăm riscuri, să colaborăm și comunicăm mereu și eficient cu toți actorii implicați – doar împreună putem reuși. Fiecare din noi reprezintă o forță prin cunoștințele, experiența, agilitatea, originalitatea, responsabilitatea, perseverența, încredere în sine și dorință de a face lucruri bune pentru comunitate și oamenii noștri. Am învățat că trebuie să fim deschiși spre schimbări, să nu ne fie frică să încercăm, să nu cedăm la prima dezamăgire și prin toate greutățile să mergem doar înainte. Orice lucru sau scop pus în față este dus până la final  dacă este dorință, comunicare, lucru în echipă și insistență.

  1. Cât de importante sunt asemenea proiecte pentru comunitate?

Asemenea proiecte pentru comunitate sunt extrem de importante, ele aduc schimbarea în localitate, aduc rezultate, și nu doar cantitative, dar și calitative. Cel mai important impact îl au asupra mentalității, atitudinii și comportamentelor oamenilor. Proiectul nostru a sporit nivelul de mobilizare comunitară în vederea creării unui mediu favorabil pentru dezvoltarea fizică şi securitatea personală a tinerilor și i-a responsabilizat pentru implicarea în viața comunitară, inclusiv adoptarea unui mod de viață sănătos. Proiectele ce au drept scop soluționarea unei probleme comunitare fac ca toți membrii comunității, toți actorii comunitari să acționeze în unanimitate, devenind un ciclu închis.

Într-un cuvânt, sunt foarte importante, deoarece prin ele comunitatea prosperă și se dezvoltă, se mobilizează şi responsabilizează. Credem că astfel de proiecte pornesc motorul schimbării spre bine în localitate. Viitorul îl facem noi!

Programul de Mentorat pentru dezvoltare comunitară incluzivă este componenta proiectului “Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

Pozele din acest articol reprezintă activitatea echipei inclusiv din perioada de până la Pandemia cu Covid-19.

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns