Manifest pentru Egalitatea de Gen

Toate reformele cu privire la promovarea egalității de gen din ultimii patru ani au fost realizate pe jumătate de măsură. Chiar dacă în anul 2016 Parlamentul a adoptat o serie de prevederi legale menite să îmbunătățească nivelul de reprezentare a femeilor în procesul decizional, eficiența acestora a fost redusă esențial de deciziile ulterioare ale Organului legislativ. Spre exemplu, eficiența cotei minime de 40% a fost diminuată prin schimbarea sistemului electoral. Prevederea cotei de 40% la formarea Guvernului a fost eliminată odată cu adoptarea noii variante a legii cu privire la Guvern. Modificarea în anul 2016 a cadrului legislativ care reglementează prevenirea și combaterea violenței în familie în Republica Moldova a presupus asigurarea conformității acestuia cu prevederile Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței față de femei și a violenței în familie. Însă, modificarea ulterioară a Codului contravențional prin introducerea articolului  78/1 – Violența în familie – a subminat impactul amendamentelor din 2016. Drept urmare, numărul dosarelor contravenționale pe cazuri de violență în familie a crescut de două ieri, iar cel al dosarelor penale a scăzut de două ori, fapt care contribuie la impunitatea agresorilor și accesul limitat al victimelor violenței în familie la justiție. Schimbările introduse în 2018 cu privire la concediul de îngrijire a copilului nu au fost pe măsura așteptărilor, iar modificarea Codului Educației menită să extindă accesul copiilor de 2 ani la educația preșcolară a fost adoptată fără acoperire financiară.

Astfel, nivelul egalității de gen nu s-a îmbunătățit. Comparativ cu anul 2014, numărul de femei candidate nu a crescut. Ca și în anul 2014, femeile nu pot combina eficient viața profesională cu cea de familie. Diferențele salariale și cele de pensii cresc, accesul la servicii pentru victimele violenței domestice nu a crescut semnificativ, iar bărbații continuă să aibă o speranță medie a vieții cu 8 ani mai mică comparativ cu cea a femeilor.

Organizațiile semnatare cheamă toți concurenții electorali să-și asume prioritățile de reformă din acest MANIFEST. Indiferent dacă vor accede la guvernare sau se vor afla în opoziție, dacă vor deveni partide parlamentare sau vor activa în afara parlamentului, asumarea unor angajamente ferme și ambițioase din acest MANIFEST va contribui la asigurarea și sporirea nivelului egalității de gen în 6 domenii importante: procesul decizional, prevenirea și combaterea violenței domestice, piața muncii, sănătate, antreprenoriat și instituții ce promovează egalitatea.

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns