În pofida eforturilor de promovare a femeilor în politică, lucrurile stau pe loc

În pofida eforturilor de promovare a femeilor în politică, lucrurile stau pe loc

În pofida eforturilor din ultimii ani pentru a promova femeile în politică și pentru a le asigura șanse mai mari de accedere în Parlament, lucrurile stau pe loc. Reprezentanta Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, a declarat miercuri, 23 ianuarie, într-o conferință de presă la IPN, în contextul primului raport de monitorizare a alegerilor din perspectiva incluziunii, că sistemul electoral mixt scade din șansele femeilor candidate, le descurajează și le dezavantajează.

În pofida eforturilor din ultimii ani pentru a promova femeile în politică și pentru a le asigura șanse mai mari de accedere în Parlament, lucrurile stau pe loc. Reprezentanta Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, a declarat miercuri, 23 ianuarie, într-o conferință de presă la IPN, în contextul primului raport de monitorizare a alegerilor din perspectiva incluziunii, că sistemul electoral mixt scade din șansele femeilor candidate, le descurajează și le dezavantajează.

Potrivit Alinei Andronache, toți concurenții electorali înregistrați până acum au respectat prevederile Codului Electoral privind asigurarea cotei minime de 40% de reprezentare a sexelor. Cifra medie de reprezentare a femeilor pe listele de candidați este de 41,5%. La prima vedere acest lucru înseamnă că sunt cu 10% mai multe femei față de alegerile precedente. Dar când este analizat locul pe liste, se observă că pe primele 10 poziții sunt doar 18% femei. Experta a amintit că partidele pot face modificări în listele electorale până cu 14 zile înainte de data alegerilor. În acest sens, a făcut apel către acestea să promoveze principiul egalității de șanse și să plaseze femeile candidate pe locuri eligibile. „Altfel nu cred că vom avea un număr mai mare de femei în viitoarele legislaturi”, a spus Alina Andronache.

Secretara generală a Consiliului Național al Tineretului, Ana Îndoitu, a recomandat partidelor politice să promoveze tinerii, pe principii de meritocrație, cu accent pe tinerii de la sate. Din totalul de 294 de candidați ai primelor şase concurenți electorali, doar 59 sunt tineri. 47 sunt din mediul urban și doar 12 din mediul rural. Doar trei tineri sunt plasați pe primele 15 poziții, cu șanse de accedere în Parlament.

Ion Duminică, consultant la Fundația Est-Europeană, s-a referit la incluziunea persoanelor de etnie romă în societate, spunând că aceasta se poate atinge și prin implicarea lor în politică. Recomandarea către concurenții electorali este nu doar să includă persoane de etnie romă pe listele de candidați, dar și pe poziții eligibile.

Andrei Brighidin, reprezentant al Fundației Est-Europene, spune că pentru a asigura accesibilitatea persoanelor cu dizabilități la informația despre platformele electorale concurenții electorali trebuie să-și ajusteze paginile web. Iar autoritățile trebuie să garanteze accesibilitatea fizică a tuturor secțiilor de votare și dotarea acestora cu echipamente necesare pentru a asigura realizarea autentică a dreptului la vot pentru persoanele cu dizabilități.

Raportul de monitorizare „Cât de incluzive sunt alegerile din 2019?!” a fost elaborat de Fundația Est-Europeană, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Uniunea Țărnă Rom.  Monitorizarea se desfășoară în cadrul proiectului „Pledoaria societății civile pentru alegeri incluzive și corecte în Republica Moldova, conform recomandărilor UE și OSCE/ODIHR și angajamentelor în domeniul drepturilor omului”, realizat în perioada ianuarie 2018 – iunie 2020 de către Fundația Est-Europeană, în Parteneriat cu CPD, Piligrim Demo și Uniunea Țărnă Rom, finanțat de UE și cofinanțat de Guvernul Suediei.

Sursa: http://www.ipn.md/ro/arhiva/96038

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns