Împreună spre o comunitate incluziva și activă – etapa de bilanț a echipei comunitare ”Optimiștii” din satul Ucrainca, raionul Căușeni

Împreună spre o comunitate incluziva și activă – etapa de bilanț a echipei comunitare ”Optimiștii” din satul Ucrainca, raionul Căușeni

Satul Ucrainca, raionul Căușeni – localitate mai incluzivă, indici mai favorabili ai  toleranței,  a sprijinului  reciproc și cetățeni ce reușesc să demonstreze grijă  față de cei în dificultate. Autoritate publică mai transparentă și mai deschisă pentru comunicare și implicare a cetățenilor. Toate acestea, calificate de locuitori ca schimbări, sunt rezultatul proiectului  “Împreună spre o comunitate  incluziva si activă”, implementat, începând cu anul 2018, de echipa comunitară în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă ”INSPIRĂ și pe ALȚII!”

Pentru o localitate amplasată la hotar de țară, văduvită, în mare parte, de atenția autorităților raionale și centrale, colaborarea cu programul a fost o șansă de a reîntoarce cetățenilor încrederea în capacitatea lor de a depăși dificultățile cu care se confruntă, dar și izolarea teritorială.  Astfel, locuitorii au decis ca prin munca de voluntariat, prin participare, mobilizare, dar și instruiri, să readucă în actualitate valoarea acțiunilor colective, solidaritatea, dar și capacitatea de a schimba lucrurile în comunitate.

Echipa comunitară, constituită din 21 de persoane (11 femei, 10 bărbați), a unit toate categoriile de locuitori (tineri, vârstnici, persoane cu nevoi speciale și din grupuri cu risc sporit de marginalizare) în dorința comună de a amenaja parcul din centrul satului, care permanent a fost locul de odihnă și relaxare, dar care după inundația din anul 2015 se află  în paragină. Activitățile de instruire, urmate de acțiunile comunitare au dat rezultate, chiar în perioada inițială de colaborare cu programul.

Inițiativa de a realiza acțiuni de salubrizare în toate sectoarele satului, inclusiv și în parcul care se amenaja, de a dona flori din propriile gospodării în cadrul campaniei ”Donează o floare pentru amenajarea locurilor publice”, susținerea celor în dificultate prin oferirea pachetelor alimentare, inclusiv ”Lada cu pâine ” pe care locuitorii o completează  cu produse de panificație pentru cei nevoiași, ajutorul acordat persoanelor în etate în perioada restricțiilor pandemice și elevilor, care nu dispun de condiții pentru instruirile on-line, acestea sunt doar o parte din faptele inspirate de echipă, care au mobilizat și solidarizat comunitatea.

În acțiuni de voluntariat au participat peste 100 de persoane de diverse vârste și capacitate de muncă. A reînviat în satul Ucrainca tradiția de-ai asculta pe cei cu experiență și în așa fel foștii specialiști în construcție au devenit consultanții echipei comunitare în planificarea și realizarea lucrărilor de amenajare a parcului. Cei care nu au avut posibilitate să se implice în munca fizică, au servit muncitorii cu  plăcinte, înghețată, dulciuri.

Localnicii exprimă mulțumire specialiștilor voluntari  Rotari Leonid, Scerbatii Serghei, Moroz Valeriu, Magleli Eduard, care auăi construit scena de vară și Vioricăi Hohlan care a confecționat  diverse elemente de amenajare a parcului.

Munca voluntarilor a fost susținută și prin cântec, și în așa fel și-a actualizat activitatea ansamblul folcloric „Sturzeneanca”, care a contribuit la schimbul de experiență cu echipa comunitară ”Inovatorii” din satul Coșcalia. Din această vizită a fost preluată experiența de consultare a cetățenilor și de motivare pentru participare la ședințele consiliului comunal.

O altă acțiune a echipei, cu participarea voluntarilor, a fost  “Săptămâna transparenței”, în rezultatul căreia a fost modificat regulamentul consiliului comunal de asigurare a transparenței decizionale și accesului la informații.

La dezbaterea publică cu privire la bugetul comunal pentru anii 2020-2021 cei 60 de participanți au descoperit că instituțiile publice din localitate sunt insuficient finanțate. Pentru a cunoaște situația reală, echipa comunitară împreună cu conducătorii acestor instituții au organizat ”Ziua ușilor deschise”, astfel locutorii satului  au aflat unde este necesar să se  implice cu ajutor.

Pentru etapa de durabilitate a proiectului echipa planifică implicarea voluntarilor în acțiuni de susținere materială a persoanelor în dificultate, socializarea și implicarea în acțiuni de interes comun a locuitorilor comunei, urmărind prin aceasta menținerea activismului civic al membrilor și încrederea cetățenilor în echipa ”Optimiștii”.

 

Pozele din acest articol reprezintă activitatea echipei comunitare, inclusiv din perioada de până la pandemia cu COVID 19.

Proiectul comunitar este realizat prin Programul de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă, componentă a proiectului “Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Suedia.

 

Partajează acestă postare

Lasă un răspuns