Am dat startul formării Leadership-ului Feminin în Comunităţi
25 de tinere din ţară învaţă cum să se implice activ în procesul de luare a deciziilor şi în viaţa comunităţii lor. În cadrul Programului pentru Accelerarea Participării Femeilor „CIVITA”, realizat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, ele află cum să ia decizii, să se implice, să rezolve conflicte, să negocieze şi să inspire.
Pentru început, sarcina acestor tinere – originare din sate şi oraşe atât din nordul, centrul cât şi din sudul Republicii Moldova – este de a forma echipe de iniţiative la nivel local ca, în final, acestea să constituie o reţea de femei-lidere la nivel naţional pentru a lansa diverse iniţiative în comunitate.
Diana Balan, profesoară în satul Hârtopul Mare din raionul Criuleni îşi doreşte – în cadrul Programului CIVITA – să instaleze în fiecare clasă din liceu câte un calculator, să cumpere un proiector pentru instituţia de învăţământ şi să mobileze un cabinet: „Nu am avut probleme în formarea echipei. Toţi din şcoală au fost entuziasmaţi de idee. Cel mai mare impediment în implementarea acestui proiect sunt însă resursele financiare.”
Participantele în Programul CIVITA au format echipele, a câte trei-cinci oameni, în bază de voluntariat, care vor activa în aceleaşi condiţii. Unele dintre femei s-au ciocnit de reticenţa şi neîncrederea localnicilor.
„Indiferenţa oamenilor, neimplicarea femeilor care preferă să stea acasă, să aibă grijă de copii şi să aştepte banii trimişi de soţ de peste hotare”, acestea au fost problemele cu care s-a confruntat Angela Ababii din satul Cobâlea, raionulŞoldăneşti, în căutarea co-echiperilor. Ea îşi doreşte să amenajeze o sală de activităţi pentru a implica mamele, împreună cu copiii în acţiuni, prin care ar demonstra că nu există diferenţă de gen în realizarea lor.
Altele, cum este Tatiana Sârghi, directoarea centrului social din localitatea Cimişlia, sunt nevoite să motiveze şi să explice oamenilor din sat ce este voluntariatul şi de ce este necesar. Pentru început, Tatiana trebuie să demonteze – din comportamentul oamenilor – atitudinea „ce voi avea din aceasta”:„Lucrez la un centru de zi pentru vârstnici şi vreau să fac acolo o terasă. Când am format echipa, primul lucru m-au întrebat „Da’ eu ce-o să am din asta?”. Adică nu prea vor să facă voluntariat”, explică ea.
Totul este însă posibil, sunt de părere participantele în Programul CIVITA, căci„locul femeilor nu mai este obligatoriu la cratiţă. Şi femeile sunt capabile să construiască societatea, alături de bărbaţi. Dacă îşi doresc şi consideră că au suficiente forţe, de ce să nu se implice?. Eu vreau să fiu parte activă a comunităţii mele!”, spune Natalia Constantinov.
„O piatră nu rămâne decât o piatră dacă nu este clădită. Puse una peste alta, ele pot forma un templu”, este de părere Dina Plugaru.
Jereghi Rodica afirmă că a decis să participe în Programul „CIVITA” deoarece are un cuvânt de spus în localitatea ei: „Vreau să contribui la îmbunătăţirea lucrurilor. Îmi doresc să particip la luarea deciziilor pentru că ele influenţează, în bine sau în rău, viaţa mea şi a familiei mele.”
Programul pentru Accelerarea Participării Femeilor „CIVITA” este la prima etapă, în care cele 25 de tinere vor deprinde abilităţi de liderism şi vor învăţa cum să-şi dezvolte spiritul de lider.
În partea a doua a programului, tinerele vor pune în practică ceea ce au învăţat. Adică, vor dezvolta în comunitatea lor diverse iniţiative, pe care vor încerca să le realizeze împreună cu echipele pe care le vor forma. Scopul acestor grupuri este de a promova participarea activă a femeilor în procesul de luare a deciziilor şi emanciparea lor, astfel încât să vină cu soluţii cât mai diverse şi utile comunităţii.
Pe 24 noiembrie, 2012, membrele Programului CIVITA au participat la o sesiune de evaluare, organizată după încheierea celui de-al II-lea Modul de cursuri de instruire.
Programul pentru Accelerarea Participării Femeilor „CIVITA” a fost lansat pe 28 septembrie, 2012, de către Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” în colaborare cu Fundația Soros-Moldova, ca parte componentă a proiectului „Abilitarea Femeilor din Comuățile Rurale”. Acest Program este implementat cu sprijinul financiar al Fundația Soros-Moldova (FSM) si Guvernul Suediei.
Programul de leadership inovator „CIVITA ”va dura 12 luni şi va fi aplicat în practică doi ani la rând, timp în care vor fi instruite 50 de femei tinere, care prezintă interes şi potențial pentru a deveni actori de schimbare.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.