Noutăţi şi evenimente

Concurs privind selectarea unui consultant/unei consultante în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă

Data publicării: Vineri, 03 august 2018
Descarcă fişier: cpd tor consultanti mentorat sdc final1.pdf (185KB)

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea a două persoane în calitate de consultanţi/te, supervizori/oare pentru a ghida, monitoriza şi evalua implementarea proiectelor comunitare de către beneficiarele Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă. Programul de mentorat este parte componentă a proiectului „Iniţiativa Comună pentru Oportunităţi Egale”, implementat de Fundaţia Est-Europeană în parteneriat cu CPD, din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Republica Moldova şi Guvernul Suediei.

Descrierea proiectului:

Programul de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă are scopul de a consolida capacităţile grupurilor de iniţiativă pentru a aborda problemele de dezvoltare comunitară într-o manieră incluzivă.

Programul se va desfăşura în 30 de localităţi, considerate mai puţin incluzive, din raioanele Cahul, Căuşeni şi Soroca. Programul va urmări identificarea persoanelor active la nivel comunitar, împuternicirea acestora de a crea grupuri de iniţiativă în vederea mobilizării cetăţenilor pentru a aborda problemele comunităţii într-o manieră mai cuprinzătoare. Pentru a realiza acest deziderat al programului, fiecare grup creat la nivel local va beneficia de o relaţie de mentorat şi de un program consistent de instruire. Componentade granturi mici (în două runde) a proiectului constituie o posibilitate adițională pentru a încuraja participantele/ţii să pună în practică inițiative menite să influenţeze proiectarea şi implementarea deciziilor locale din perspectiva incluziunii. Acest exerciţiu va contribui la fortificarea poziției acestora în comunitate, la sporirea vizibilităţii şi consolidarea capacităţii de lider/ă comunitar/ă.

Obiectivul concursului:

Obiectivul constă în selectarea a doi/două consultanţi/te (supervizori/zoare), care vor ghida şi monitoriza câte 10 echipe comunitare,  de la faza de selectare a comunităţilor, prima fază de implementare a proiectului până la faza de raportare financiară şi narativă, vor evalua progresele înregistrate de fiecare echipă în procesul de implementare a priorităţii comunitare, a acţiunilor specifice de promovare a principiilor incluziunii la nivel local.  

Sarcinile concrete ale persoanelor selectate:

a. Participarea la identificarea comunităţilor implicate în proiect din raioanele Cahul şi Căuşeni, conform criteriilor de eligibilitate;

b. Identificarea persoanelor active din fiecare localitate selectată, care vor deveni beneficiare a Programului de Mentorat;

c. Ghidarea şi monitorizarea beneficiarelor de granturi mici pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor comunitare, inclusiv perioada de raportare (runda I şi runda a II-a);

d. Colectarea rapoartelor narative, financiare şi a documentelor justificative de la fiecare beneficiară pentru raportarea finală şi oferirea suportului pentru îmbunătăţire;

e. Vizite de monitorizare în comunităţile, de unde provin beneficiarele.Câte 3 vizite obligatorii pentru fiecare rundă la fiecare echipă şi suplimentar la necesitate;

f. Elaborarea unui Raport agregat privind rezultatele obţinute în urma implementării proiectelor comunitare şi a lecţiilor învăţate, evaluarea progreselor înregistrate în procesul de implementare,a acţiunilor specifice de promovare a abordărilor incluzive la nivel local, mobilizarea femeilor şi bărbaţilor în procesul participativ incluziv, ce constituie un element al Bunei Guvernări în APL;

g. Elaborarea raportului privind nivelul de capacitare a fiecărei echipe comunitare sub aspectul: progresul obţinut în dezvoltarea potenţialului personal de liderism şi a relaţiilor de mentorat, a capacităţii de coeziune a echipei şi a face faţă riscurilor.

h. Facilitarea dialogului dintre autorităţile publice locale şi societatea civilă în procesul de implementare a proiectului comunitar prin prisma incluziunii tuturor categoriilor de cetăţeni, ca unul din pilonii de bază ai democraţiei. 

Aspecte organizaționale:

1. Contractanta/tul va lucra în subordinea directă a coordonatoarei de proiect. Contractantul/ta va lucra în afara oficiului Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”.

2. Număr maxim de zile de lucru per consultant: 70 de zile în perioada august 2018 – decembrie 2019, dupa cum urmeaza:

(i) 15 zile lunile august şi septembrie – perioada de selectare şi identificare a comunităţilor şi a persoanelor cheie din fiecare comunitate, conform aplicărilor depuse.

(ii) Restul zilelor vor fi divizate pentru perioada ianuarie-decembrie, 2019.

Menţiune: numărul de zile lucrătoare poate varia de la o lună la alta în dependenţă de activităţile planificate a fi desfăşurate cu participanţii/participantele programului din cele 30 de comunităţi selectate. Premergător lunii noi de activitate, împreună cu coordonatoarea de proiect, vor fi agreate zilele de lucru pentru fiecare consultant/consultantă.

Durata contractului:

Contractanţii/contractantele vor presta serviciile sus-menționate pe tranşe, în perioada august 2018 – decembrie 2019. După încheierea perioadei respective, va fi analizată posibilitatea extinderii duratei contractului de prestări a serviciilor de consultanţă/supervizare.

Plata pentru serviciile prestate: Persoanele selectate vor activa prin contract de prestare servicii, fiind remunerate lunar prin virament bancar în limita fondului, confirmat prin contractul de grant între CPD şi finanţator, după prezentarea raportului lunar de activitate.

Plata pentru ultima lună se va face după prezentarea tuturor rapoartelor narative şi financiare ale liderilor echipelor comunitare, participante la program, precum şi a raportului personal de activitate şi ale altor rapoarte indicate în contractul de prestare servicii.

NOTĂ:Consultanţii/Consultantele, pe perioada de activitate în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă, nu vor face pledoarie pentru  un oarecare partid politic.

Profilul general al candidaţilor/candidatelor: specialişti/ste în domeniul administrării publice, cercetători/toare, reprezentanţi/te ai organizaţiilor non-guvernamentale, economişti/ste, formatori/toare etc.

Cerinţe faţă de candidaţi:

- Studii superioare în domenii relevante (obligatoriu);

- Experiență  în implementarea şi raportarea proiectelor, inclusiv comunitare, de cel puţin 3 ani;

-Experienţă minimă de 3 ani în domeniul interacţiunii şi/sau pledoariei cu autorităţile publice; experienţa de comunicare/cooperare cu autorităţile publice din unul din raioanele implicate în proiect constituie un avantaj;

- Experienţă în domeniul mobilizării comunitare de cel puţin 3 ani;

- Experiență în elaborarea rapoartelor financiare pentru implementarea proiectelor şi evaluarea acestora;

- Experienţă în evaluarea progreselor de dezvoltare personală şi a capacităţilor de liderism;

- Abilităţi de analiză, comunicare, lucru în echipă, relaţionare;   

- Devotament, entuziasm şi motivaţie;

- Experiență de lucru în programe de mentorat și incluziune socială va constitui un avantaj.

Candidații interesați vor expedia la adresele de e-mail:Galina Precup gaprecup@hotmail.com, Olga Sîrbu olga.sirbu.cpd@gmail.com:

 - CV – ul;

 - Scrisoare de Motivare care va conţine în mod obligatoriu: (1) declaraţie pe propria răspundere că persoana care candidează nu va face pledoarie pentru un oarecare partid politic pe perioada activităţii în cadrul Programului de Mentorat, (2) informaţie exhaustivă cu privire la experiența candidatului/candidatei în realizarea sarcinilor similare; (3) Numele şi datele de contact pentru două persoane de referinţă;

- Declaraţia de Integritate (a se vedea Anexa 1 a documentului atașat).

Termenul limită de depunere a ofertelor este 13 august 2018.

Persoană de contact: Galina Precup, e-mail: gaprecup@hotmail.com , tel. 022-20-71-57; 079553040.

Doar persoanele preselectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Detalii a se vedea în documentul atașat.


Alte articole

Ședință cu militarii DTC privind politicile de securitate și apărare din perspectiva egalității de gen

Data publicării: Marţi, 31 iulie 2018
Astăzi, 31 iulie 2018, în cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a avut loc o ședință ce ține de realizarea Programului naţional de implementare a Rezoluţiei nr.1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea pentru anii 2018-2021 şi a Planului de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia.

Atelier de Lucru: ”Cartarea inegalităților de pe piața locală a muncii”

Data publicării: Sâmbătă, 28 iulie 2018
Pe 25 iulie, a avut loc primul atelier de lucru privind asigurarea unei piețe a muncii mai incluzivă, cu tematica ”Cartarea inegalităților de pe piața locală a muncii”. La acest atelier au participat reprezentanții/reprezentantele organizațiilor nonguvernamentale, AOFM, autorităților locale din 5 raioane: Cahul, Călărași, Căușeni, Hâncești și Slobozia (s. Caragaș).

Opinia Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare cu referire la Proiectul de hotărâre a Guvernului „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de atestare a salariaților din unități”

Data publicării: Miercuri, 18 iulie 2018
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) susţine iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale cu referire la elaborarea Regulamentului privind modul de atestare a salariaților din unități. Este plauzibil faptul că Regulamentul prevede măsuri de asigurare a egalității și echității pe piaţa muncii, însă CPD consideră că aceste măsuri nu sunt suficiente. Astfel, CPD vine cu un set de recomandări pentru diminuarea inegalităţilor și discriminării în câmpul muncii, în special în ceea ce ține de evaluarea salariaților.

Extinderea repetată a concursului de selectare a unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Marţi, 17 iulie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță extinderea repetată a termenului pentru competiția deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

CUM REFORMĂM PE BUNE CONCEDIUL DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA!

Data publicării: Marţi, 17 iulie 2018
În data de 12 iulie 2018, un grup de deputați a înregistrat proiectul de lege ce prevede modificarea și completarea Legii privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Autorii proiectului își propun să reformeze concediul de îngrijire a copilului prin majorarea îndemnizației pentru creșterea copilului proporțional cu reducerea perioadei concediului de îngrijire.

Extinderea concursului de selectare a unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Vineri, 06 iulie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță extinderea termenului pentru competiția deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

Selectarea unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Marţi, 26 iunie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță competiție deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

Evenimentul de finalizare a proiectului „Parteneriate pentru Bună Guvernare”. Un proiect cu multă muncă asiduă, succese dar şi planuri de viitor ale echipelor comunitare

Data publicării: Joi, 21 iunie 2018
În perioada septembrie 2017 - mai 2018, echipa APL a urmat instruiri privind dezvoltarea Planului de Bună Guvernare și elaborare al Planului Strategic al comunității, urmate de un proces asiduu de întocmire a Planului de asigurare a transparenței decizionale pentru anii 2017-2019, aprobat de fiecare autoritate publică la ședința Consiliului Local.

În Chișinău a avut loc FORUMUL DE POLITICI INCLUZIVE, cu genericul ”Agenda națională de dezvoltare „Moldova 2030”: perspectiva societății civile”

Data publicării: Luni, 18 iunie 2018
Chișinău– 14 iunie 2018 s-a desfășurat FORUMUL DE POLITICI INCLUZIVE, cu genericul”Agenda națională de dezvoltare „Moldova 2030”: perspectiva societății civile”. Scopul evenimentului a fost de a analiza noul proiect al Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” și de a coagula eforturile organizaţiilor neguvernamentale pentru a interveni cu o singura voce vis-a-vis de documentul de politică publică.

Fiecare a cincea femeie din Moldova este supusă hărțuirii sexuale la locul de muncă

Data publicării: Marţi, 29 mai 2018
Locul de muncă sau instituțiile de învățământ sunt mediile în care se manifestă cel mai des fenomenul hărțuirii sexuale în Republica Moldova. Astfel, fiecare a cincea femeie este supusă hărțuirii sexuale la locul de muncă, iar alte 20%, potrivit statisticii, spun că au fost amenințate sau li s-a cerut să întrețină relații sexuale de către profesor pentru a avea anumite favoruri în procesul de studii. Numărul mare al persoanelor supuse hărțuirii sexuale este cauzat nu doar de percepția fenomenului în societate, dar și de cadrul legal, care are mai multe lacune. Concluziile sunt prezentate într-o notă a Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Rezultatele 1 - 10 din 258
GLOSAR
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
Statistica de gen
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan