Noutăţi şi evenimente

Extinderea repetată a termenului pentru concursul de selectare a unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj naţional de opinie

Data publicării: Luni, 09 octombrie 2017
Descarcă fişier: tor cercetare inegalitati relansare repetata 2017.docx (304KB)

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă extinderea repetată a termenului pentru concursul de oferte în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj naţional de opinie cu privire la identificarea celor mai relevante inegalităţi ce vizează femeile şi bărbaţii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele de etnie romă, ȋn domeniile: participarea, accesul la servicii, atitudini faţă de grupuri vulnerabile, priorități de dezvoltare locală, piaţa muncii.

Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale – Faza II” ce este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și Guvernul Suediei.

Obiectivul general al proiectului este de a îmbunătăți condiţiile de trai ale populației din Republica Moldova, inclusiv a bărbaților și femeilor din cele mai vulnerabile grupe, prin intermediul politicilor mai incluzive.

Obiectivul concursului: De a selecta o companie/organizaţie care să efectueze un studiu sociologic complex la nivel naţional şi să prezinte datele colectate cu referire la inegalităţile identificate ȋn domeniile: participarea, accesul la servicii, atitudini faţă de grupuri vulnerabile, priorități de dezvoltare locală, piaţa muncii.

Sondajul urmează să analizeze 3 componente:

Componenta I: Sondaj Național

Obiectiv: Identificarea celor mai relevante inegalități în domeniile: participarea, accesul la servicii, atitudini față de grupuri vulnerabile, nivelul de încredere în alți oameni.

Eșantion:Reprezentativ la nivel național pentru populația 18+

Subiecte:participarea civică, participarea în procesul de luare a deciziilor, nivelul de încredere, atitudini față de minorități/grupuri vulnerabile, accesul la servicii comunitare, accesul la servicii de sănătate, priorități de dezvoltare locală.

Elemente de analiză a inegalităților: gen, grup de vârstă, rural/urban, grupuri de venit.

Componenta II: Analiza inegalităților în rândul persoanelor cu dizabilități

Obiectiv: Identificarea inegalităților ce vizează persoanele cu dizabilități în comparație cu persoanele fără dizabilități pentru următoarele domenii: participarea civică, participarea în procesul de luare a deciziilor, nivelul de încredere, atitudini față de minorități/grupuri vulnerabile, accesul la servicii comunitare, accesul la servicii de sănătate, priorități de dezvoltare locală, piața muncii.

Eșantion: eșantion reprezentativ național în rândul persoanelor cu dizabilități și a persoanelor fără dizabilități din aceleași comunități.

Subiecte: participarea civică, participarea în procesul de luare a deciziilor, nivelul de încredere în alți oameni, atitudini față de minorități/grupuri vulnerabile, accesul la servicii comunitare, accesul la servicii de sănătate, priorități de dezvoltare locală, piața muncii, percepția cu privire la discriminare (tratament mai puțin favorabil în realizarea unui drept, comparativ cu persoanele fără dizabilități).

Elemente de analiză: dizabilități/non dizabilități, gen, grup de vârstă, rural/urban și dizabilități.

Componenta III: Analiza Inegalităților în rândul persoanelor de etnie romă.

Obiectiv: Identificarea inegalităților care vizează persoanele de etnie romă în comparație cu persoanele de altă etnie.

Eșantion: reprezentativ la nivelul comunităților în care populația persoanelor de etnie romă are o pondere de cel puțin 20%.

Subiecte: participarea civică, participarea în procesul de luare a deciziilor, nivelul de încredere, atitudini față de minorități/grupuri vulnerabile, accesul la servicii comunitare, accesul la servicii de sănătate, priorități de dezvoltare locală, piața muncii, percepția cu privire la discriminare (tratament mai puțin favorabil în realizarea unui drept, comparativ cu celălalt grup).

Elemente de analiză: roma/non-roma, gen, grup de vârstă și etnia romă.

Menţionăm că va fi selectată doar o companie/organizaţie care va efectua sondajul complex ce va include toate 3 componente enumerate anterior.

Oferta financiară, obligatoriu, va cuprinde descrierea costurilor pentru:

· Desfăşurarea cercetării în baza celor 3 componente mai sus menţionate;

· Sistematizarea datelor ȋn tabele (SPSS, Excel, Word).

Modelul ofertei financiare a se vedea in documentul atasat. (Anexa 2).

Ofertele în mod obligatoriu vor fi datate, semnate şi ştampilate. În caz contrar, acestea nu vor fi considerate valabile. Oferta financiară va fi scanată şi anexată la dosarul de aplicare.

Activităţile urmează a fi realizate în perioada octombrie-decembrie 2017.

Rezultatele așteptate: Sondajul va fi desfăşurat ȋn perioada octombrie – noiembrie 2017, iar datele colectate vor fi sistematizate ȋn tabele şi expediate Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” nu mai târziu de 05 decembrie 2017.

Plata pentru serviciile prestate: Compania va fi plătită prin virament bancar, în tranşe, în MDL, după livrarea serviciilor solicitate. Detaliile cu referire la tranşele de plată vor fi stipulate în contractul de prestări servicii semnat între părţi (compania/organizaţia selectată şi CPD).

Cerinţe faţă de compania/organizaţia interesată:

- Experienţă în realizarea studiilor şi a cercetărilor în domeniu sau domenii similare (experienţă minimă de 3 ani);

- Experienţă dovedită în proiectarea evaluărilor, a sondajelor de opinie, în elaborarea şi operarea chestionarelor, realizarea interviurilor, organizarea focus grupurilor, colectarea şi sistematizarea datelor (3 ani minim).

Dosarul urmează a fi expediat la adresa de e-mailrodica.ivascu@gmail.com și va conține:

- Formularul de aplicare completat (Anexa 1);

- 3 nume de contact  cu adresele, telefoanele şi poştele electronice incluse;

- Lista membrilor echipei şi CV-urile acestora.

- Lista clienților cu care a lucrat compania, cu indicarea specifică a studiilor/cercetărilor similare realizate;

Oferta financiară – bugetul detaliat în lei Moldovenești (MDL) fără TVA (Anexa 2).

NOTĂ: COMPANIILE/ORGANIZAȚIILE SUNT ÎNCURAJATE SĂ PREZINTE OFERTE FINANCIARE REZONABILE – BUGETUL PENTRU ACEASTĂ CERCETARE ESTE LIMITAT.

Termenul limită de prezentare a ofertelor este 16 octombrie 2017.

Persoană de contact: Alexei Buzu, e-mail: alexeibuzu@gmail.com sau tel. 022 207 158

Anexele a se vedea în documentul atașat.


Alte articole

Finalizarea primului modul de instruiri cu genericul ”Cum analizăm și îmbunătățim politicile publice din perspectiva egalității de gen”

Data publicării: Joi, 13 decembrie 2018
Astăzi, 13 decembrie 2018 a avut loc evenimentul de interacțiune și schimb de experiență, finalizarea și totalizarea primului modul de instruiri cu genericul ”Cum analizăm și îmbunătățim politicile publice din perspectiva egalității de gen”, în cadrul proiectului ”Susținerea liderismului și participării femeilor la luarea deciziilor în Republica Moldova”. Primul modul a durat 5 luni, perioada în care echipa Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) a oferit suport individual pentru 5 grupuri coordonatoare din domeniul gender, în ceea ce vizează integrarea dimensiunii egalității de gen în politicile publice. Astfel, au fost analizate 5 politici publice privind impactul potențial al acestora asupra bărbaților și femeilor și au fost elaborate măsuri fezabile de consolidare a egalității de gen în domeniile de politică vizate.

„Cota de gen: în 2016 votată – în 2019 realizată!? Apel către Partidele Politice”

Data publicării: Miercuri, 12 decembrie 2018
Organizații neguvernamentale și activiști civici lansează un apel către partidele politice să respecte și să aplice cota de reprezentare a genurilor de minimum 40% la desemnarea candidaților pentru alegerile parlamentare din 24 februarie, atât pentru circumscripția națională, cât și cele uninominale. Într-o conferință de presă la IPN, semnatarii apelului au amintit că în anul 2016, prin votul a 86 de deputați, clasa politică și-a asumat angajamentul de a respecta principiul egalității de gen în procesul decizional, prin aprobarea cotei minime de reprezentare de 40% a genurilor. Cu părere de rău, în 2017 efectul cotei a fost redus odată cu promulgarea legii privind schimbarea sistemului electoral, de la cel proporțional la cel de tip mixt. Activiștii civici constată că, în pofida efortului constant depus pentru a promova egalitatea de gen în politică, femeile dețin astăzi mai puțin de o cincime din mandatele de deputați. Această subreprezentare a femeilor este direct influențată de deciziile partidelor politice luate la etapa întocmirii listelor de candidați.

Propunerile Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) cu privire la amendamentele la Codul Educației în ceea ce privește educația timpurie a copiilor

Data publicării: Miercuri, 21 noiembrie 2018
1. CPD susține de principiu orice inițiativă a autorităților cu privire la extinderea serviciilor de educație timpurie a copiilor. Astfel, este binevenită propunerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării de a opera modificări la Codul Educației prin care copiii de la vârsta de 2 ani vor putea fi incluși în ciclul de învățământ preșcolar. CPD, alături de alte organizații, a solicitat Guvernului și Parlamentului să modifice cadrul legal atât în anul 2014, cât și în anul 2015, pentru a extinde accesul la serviciile de educației antepreşcolară (servicii de creșă). 2. Guvernul trebuia să propună Parlamentului amendamente la Codul Educației cu privire la educația antepreșcolară încă în anul 2016. În temeiul articolului 157 litera e, Guvernul era obligat ca până în iulie 2016 să examineze practica statelor membre ale Uniunii Europene, în domeniul educației antepreşcolare și să prezinte Parlamentului propuneri de modificare a prezentului cod, privind organizarea, tipurile şi modalităţile de finanţare a serviciilor de educație antepreşcolară. 3. Experiența țărilor OECD arată că nivelul redus al serviciilor de creșă determină deteriorarea poziției femeilor pe piaţa muncii. Graficul de mai jos ilustrează relația dintre nivelul ocupării femeilor cu cel puțin un copil de vârsta de 0-3 ani și rata de acces la servicii de creșă. Astfel, în ţările în care nivelul de acces la serviciile de creşă este redus, rata de ocupare a femeilor de vârstă reproductivă este mult mai mică.

”Cum prevenim și reducem hărțuirea sexuală în instituțiile de învățământ”.

Data publicării: Luni, 19 noiembrie 2018
Fiecare a cincea femeie angajată din Republica Moldova este supusă unor forme subtile de hărțuire sexuală, așa ca gesturi nepotrivite sau limbaj cu tentă sexuală, iar patru din 100 de femei se confruntă cu forme grave de hărțuire. 20% dintre femeile agresate s-au confruntat cu amenințări sau solicitări de a întreține relații sexuale din partea profesorului, în instituțiile de învățământ. Cifrele sunt parte a unui studiu realizat în 2016 și au fost prezentate, astăzi, într-oconferință de presă la IPN, de către Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare și Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Poziția Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare cu privire la proiectul de Lege privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar

Data publicării: Luni, 05 noiembrie 2018
Poziția Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) se va referi la modul în care proiectul de lege se conformează condițiilor minime de asigurare a egalității de gen. Precizăm că în temeiul articolelor 2 și 19 (al. 3) al Legii cu privire la asigurarea cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, Ministerul Finanțelor este obligat să se asigure că proiectul de lege în cauză va contribui la asigurarea egalității de gen și va reduce inegalitățile de gen existente. Amintim că în baza datelor Biroului Național de Statistică salariul mediu al bărbaților din sectorul bugetar era cu 17,3% mai mare comparativ cu salariul mediu al femeilor.

Concediul de îngrijire a copilului trebuie să ofere maximă flexibilitate!

Data publicării: Marţi, 30 octombrie 2018
Proiectele de lege înregistrate recent în Parlament, care oferă posibilități de realizare opțională a dreptului la concediu și îndemnizația lunară pentru creșterea copilului, pot și trebuie îmbunătățite. Într-o conferință de presă la IPN, reprezentanții Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, au spus că părinții trebuie să aibă mai multă flexibilitate în alegerea perioadei de concediu.

Concurs prin cerere de oferte în vederea selectării unei companii/organizaţii care să presteze servicii de cazare, alimentare şi sală de instruire

Data publicării: Marţi, 30 octombrie 2018
Centrul “Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă concurs prin cerere de oferte în vederea selectării unei companii/organizaţii care să presteze servicii de cazare, alimentare şi să ofere sala de instruire pentru 33 de persoane participante în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă. Programul de mentorat este parte componentă a proiectului „Iniţiativa Comună pentru Oportunităţi Egale”, implementat de Fundaţia Est-Europeană în parteneriat cu CPD, din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Republica Moldova şi Guvernul Suediei.

Extinderea Concursului de achiziții_Sondaj național de opinie ce va identifica barierele în angajare și promovare în carieră a femeilor și bărbaților

Data publicării: Marţi, 23 octombrie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță extinderea perioade aplicare la competiția deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea barierelor cu care se confruntă femeile și bărbații în angajare și promovare în carieră în R. Moldova. Activitatea demarează în cadrul programului „Abilitarea Economică a Femeilor”, ce are drept scop consolidarea capacităților Parlamentului și Guvernului în elaborarea și implementarea legilor, politicilor și serviciilor cu impact pozitiv asupra venitului femeilor și angajării decente a acestora, și să recunoască, să reducă și să redistribuie munca neremunerată de îngrijire. Proiectul este implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women), finanțat de către Guvernul Suediei și UN Women Moldova.

Concurs de oferte_Sondaj național de opinie ce va identifica barierele în angajare și promovare în carieră a femeilor și bărbaților

Data publicării: Vineri, 12 octombrie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță lansarea competiției deschise în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea barierelor cu care se confruntă femeile și bărbații în angajare și promovare în carieră în R. Moldova. Activitatea demarează în cadrul programului „Abilitarea Economică a Femeilor”, ce are drept scop consolidarea capacităților Parlamentului și Guvernului în elaborarea și implementarea legilor, politicilor și serviciilor cu impact pozitiv asupra venitului femeilor și angajării decente a acestora, și să recunoască, să reducă și să redistribuie munca neremunerată de îngrijire. Proiectul este implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women), finanțat de către Guvernul Suediei și UN Women Moldova.

Propunerile Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 121 din 25 mai 2012 cu privire la asigurarea egalității

Data publicării: Miercuri, 26 septembrie 2018
În contextul examinării de către Parlamentul Republicii Moldova, în mod special, de către Comisia pentru drepturile omului și relații interetnice a proiectului de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative, inclusiv Legea nr. 121 din 25 mai 2012 , Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) vine cu propuneri de amendamente care vizează măsuri legislative de reducere a diferențelor salariale. Aceste modificări se impun deoarece conform unei analize realizate de către CPD, diferența dintre salariul mediu al femeilor și bărbaților a crescut constant, de la 12,9% în 2012 la 14,5% în 2016 . În valoare monetară, o femeie angajată a pierdut în 2016, în mediu, 11 417 MDL ca rezultat al diferențelor salariale. Această situație impune necesitatea unor măsuri legislative urgente care ar diminua inegalitățile de pe piața muncii.

Rezultatele 1 - 10 din 273
GLOSAR
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
Statistica de gen
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan