Noutăţi şi evenimente

Companii private din Republica Moldova se angajează să dezvolte și implementeze politici nediscriminatorii

Data publicării: Joi, 20 iulie 2017

În perioada 28 iunie – 19 iulie anul curent, 19 companii private din țară s-au întrunit la o nouă activitate de instruire desfășurată în cadrul proiectului „Angajatori pentru non-discriminare”. Proiectul este implementat de către Centrul ”Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) și are drept scop facilitarea implementării practicilor de nediscriminare în bază de gen în rândul angajatorilor din Republica Moldova.

Conform datelor Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, 23% din deciziile de constatare a discriminării vizează câmpul muncii, plasându-se pe locul 2 după sfera serviciilor. Dintre acestea, circa 2/3 se referă la discriminarea în bază de gen. În acest context, CPD a decis organizarea unui program de instruire complex orientat spre angajatorii din Republica Moldova cu cel puțin 50 de angajați, în vederea sensibilizării acestora privind necesitatea aplicării principiilor non-discriminare la locul de muncă.

Astfel, șefi și specialiști ai departamentului de Resurse Umane au participat la componenta de instruire, ce a cuprins patru module menite să abordeze aspecte ce țin de politicile anti-discriminare adoptate sau care urmează a fi adoptate în cadrul companiilor. Participanții/tele au analizat aspectele actuale și cele de perspectivă în asigurarea egalității de gen și în domeniul prevenirii şi combaterii situaţiilor de discriminare care pot să apară la locul de muncă pe parcursul tuturor etapelor: recrutare, promovare, remunerare etc).

Trei module ale programului de instruire au fost moderate de către Pelaghia Stegari, expertă în managementul resurselor umane. În cadrul acestora, participanții au fost inițiați în aspectele conceptuale privind discriminarea la locul de muncă (în special, discriminarea în bază de gen), cauzele discriminării, stereotipurile și prejudecățile existente în acest domeniu. De asemenea, au fost analizate detaliat prevederile legale ce există în Republica Moldova în domeniul anti-discriminării şi efectele care se produc asupra companiilor. ”În cadrul acestui program, participanții și-au dezvoltat competențele și deprinderile privind implementarea în actele normative corporative interne a principiilor de non-discriminare în raporturile de muncă. Au avut posibilitatea să-şi expună opinia, să se antreneze în discuții contradictorii, să povestească despre experiența proprie și experiența companiilor din care vin”, a menționat formatoarea Pelaghia Stegari.

Un alt modul de instruire a fost moderat de către Andrei Brighidin, membru al Consiliului pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii (CPPEDAE), unde au fost discutate remedii şi mecanisme naţionale de combatere a discriminării în câmpul muncii, precum și analizată în detaliu cazuistica de discriminare pe piaţa muncii, examinată de către Consiliu. ”În rezultatul acestor instruiri, împreună cu colegele din cadrul proiectului, am reușit să-mi extind cunoștințele în domeniul anti-discriminare la locul de muncă, mi-am dezvoltat abilități de prevenire și combatere a acestui fenomen. Sunt convinsă că cele studiate, discutate si aplicate în practică vor contribui la menținerea unui mediu echitabil în cadrul companiei ce o reprezint”, Diana Bognibov, șefă a departamentului Resurse Umane Î.M. ZERNOFF S.R.L.

Participanții ulterior vor crea o rețea online, care va reprezenta o platformă de colaborare și discutare în continuare a subiectelor ce țin de discriminarea la locul de muncă și a metodelor de evitare sau depășire a acestora.

Menționăm că proiectul „Angajatori pentru non-discriminare” este un program care, pe parcursul ultimelor trei ani, vine să contribuie la promovarea și asigurarea egalității de șanse la toate etapele procesului de angajare și menținere a resurselor umane, în rândul companiilor de top din Moldova. Printre rezultatele programului se enumeră Indexul Egalității de Gen pentru anii 2015 și 2016 și primul For al angajatorilor pentru non-discriminare. 


Alte articole

CUM REFORMĂM PE BUNE CONCEDIUL DE ÎNGRIJIRE A COPILULUI ÎN REPUBLICA MOLDOVA!

Data publicării: Marţi, 17 iulie 2018
În data de 12 iulie 2018, un grup de deputați a înregistrat proiectul de lege ce prevede modificarea și completarea Legii privind îndemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și alte prestații de asigurări sociale. Autorii proiectului își propun să reformeze concediul de îngrijire a copilului prin majorarea îndemnizației pentru creșterea copilului proporțional cu reducerea perioadei concediului de îngrijire.

Extinderea concursului de selectare a unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Vineri, 06 iulie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță extinderea termenului pentru competiția deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

Selectarea unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Marţi, 26 iunie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță competiție deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

Evenimentul de finalizare a proiectului „Parteneriate pentru Bună Guvernare”. Un proiect cu multă muncă asiduă, succese dar şi planuri de viitor ale echipelor comunitare

Data publicării: Joi, 21 iunie 2018
În perioada septembrie 2017 - mai 2018, echipa APL a urmat instruiri privind dezvoltarea Planului de Bună Guvernare și elaborare al Planului Strategic al comunității, urmate de un proces asiduu de întocmire a Planului de asigurare a transparenței decizionale pentru anii 2017-2019, aprobat de fiecare autoritate publică la ședința Consiliului Local.

În Chișinău a avut loc FORUMUL DE POLITICI INCLUZIVE, cu genericul ”Agenda națională de dezvoltare „Moldova 2030”: perspectiva societății civile”

Data publicării: Luni, 18 iunie 2018
Chișinău– 14 iunie 2018 s-a desfășurat FORUMUL DE POLITICI INCLUZIVE, cu genericul”Agenda națională de dezvoltare „Moldova 2030”: perspectiva societății civile”. Scopul evenimentului a fost de a analiza noul proiect al Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” și de a coagula eforturile organizaţiilor neguvernamentale pentru a interveni cu o singura voce vis-a-vis de documentul de politică publică.

Fiecare a cincea femeie din Moldova este supusă hărțuirii sexuale la locul de muncă

Data publicării: Marţi, 29 mai 2018
Locul de muncă sau instituțiile de învățământ sunt mediile în care se manifestă cel mai des fenomenul hărțuirii sexuale în Republica Moldova. Astfel, fiecare a cincea femeie este supusă hărțuirii sexuale la locul de muncă, iar alte 20%, potrivit statisticii, spun că au fost amenințate sau li s-a cerut să întrețină relații sexuale de către profesor pentru a avea anumite favoruri în procesul de studii. Numărul mare al persoanelor supuse hărțuirii sexuale este cauzat nu doar de percepția fenomenului în societate, dar și de cadrul legal, care are mai multe lacune. Concluziile sunt prezentate într-o notă a Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare.

Concurs de selectare a unei persoane ce va presta servicii de traducere

Data publicării: Joi, 24 mai 2018
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă concurs de selectare a unei persoane fizice sau juridice ce va presta servicii de traducere din limba română ȋn limba rusă şi engleză a documentelor analitice şi a infograficelor elaborate ȋn cadrul proiectului „Inițiativă Comună pentru Oportunități Egale”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.

A început Programul de Leadership în Alegeri destinat femeilor, viitoare candidate în alegerile locale din 2019!

Data publicării: Miercuri, 25 aprilie 2018
În perioada 20-21 aprilie 2018 primul grup de beneficiare a participat la primul modul de instruire cu tematica ”Liderism Politic”.

A început a patra etapă a proiectului Suport pentru Grupurile Coordonatoare în Domeniul Gender în concordanță cu prevederile Strategiei pentru Asigurarea Egalității între Femei și Bărbați 2017-2021.

Data publicării: Miercuri, 25 aprilie 2018
În perioada 17 aprilie-15 mai, CPD va oferi asistență individuală pentru fiecare minister implicat în proiect în vederea realizării unei analize de gen mult mai riguroase și mai profunde a politicii selectate. Acest lucru se va realiza în mare parte prin organizarea ședințelor de lucru coordonate cu fiecare minister în parte.

Programul de Leadership în Alegeri destinat femeilor, viitoare candidate în alegerile locale din 2019, continuă înscrierea doritoarelor pentru următoarele runde de instruiri.

Data publicării: Luni, 23 aprilie 2018
Programul de Leadership în Alegeri destinat femeilor, viitoare candidate în alegerile locale din 2019, continuă înscrierea doritoarelor pentru următoarele runde de instruiri. În perioada Aprilie 2018 – Martie 2019, Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” va instrui 100 de femei, care doresc să candideze prima dată pentru funcţia de consilieră locală, raională/orăşenească sau primară. Vor fi admise și femei, care au participat la scrutinele precedente, dar nu au reușit.

Rezultatele 11 - 20 din 263
GLOSAR
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
Statistica de gen
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan