Ştirile recente

Extinderea repetată a termenului pentru concursul de selectare a unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj naţional de opinie

Data publicării: Luni, 09 octombrie 2017
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă extinderea repetată a termenului pentru concursul de oferte în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj naţional de opinie cu privire la identificarea celor mai relevante inegalităţi ce vizează femeile şi bărbaţii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele de etnie romă, ȋn domeniile: participarea, accesul la servicii, atitudini faţă de grupuri vulnerabile, priorități de dezvoltare locală, piaţa muncii.

Patru oraşe vor implementa planuri de Bună Guvernare

Data publicării: Marţi, 03 octombrie 2017
La 29 septembrie 2017 Consiliul orășenesc Glodeni a adoptat în unanimitate planul de asigurare a transparenței decizionale, care prevede un șir de acțiuni ce vor contribui la îmbunătăţirea actului de bună guvernare. Planul de asigurare a transparenței decizionale pentru perioada 2017-2018 a avut la bază concluziile şi recomandările ce se conţin în Raportul cu privire la asigurarea transparenţei decizionale în cadrul administraţiei publice a oraşului Glodeni, elaborat de CPD. Raportul a fost realizat în cadrul proiectului “Parteneriate pentru Bună Guvernare”, implementat de Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” cu sprijinul financiar al Fundației Soros-Moldova. Scopul analizei prezentate în raportul respectiv constă în identificarea celor mai optime modalități de a consolida și îmbunătăți nivelul transparenței decizionale și de a crește numărul cetățenilor din orașul Glodeni, care participă la procesul de luare a deciziilor.

Programul Național de Mentorat pentru Femei Active „INSPIR-O!”: al cincilea modul de instruire

Data publicării: Vineri, 29 septembrie 2017
Cele 24 de femei din 7 comunități participante la Programul Național de Mentorat pentru Femei Active „INSPIR-O!" din localități cu reprezentare 0 (zero) a femeilor în consiliile locale, s-au întâlnit la Chișinău pentru două zile la cel de-al cincilea modul de instruire „Comunicare și managementul riscurilor".

Extinderea termenului pentru concursul de selectare a unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj naţional de opinie

Data publicării: Marţi, 26 septembrie 2017
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă extinderea termenului pentru concursul de oferte în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj naţional de opinie cu privire la identificarea celor mai relevante inegalităţi ce vizează femeile şi bărbaţii, persoanele cu dizabilităţi şi persoanele de etnie romă, ȋn domeniile: participarea, accesul la servicii, atitudini faţă de grupuri vulnerabile, priorități de dezvoltare locală, piaţa muncii.
GLOSAR
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
Statistica de gen
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan