Noutăţi şi evenimente
A demarat procesul de selectare a comunităților pentru Programul de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă
Data publicării: Vineri, 21 septembrie 2018

Centrul ”Parteneriat pentru Dezvoltare” a inițiat campania de prezentare a Programului în raioanele Cahul, Causeni și Soroca, unde e implementat proiectul ”Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană și CPD. Programul de Mentorat, parte componentă a proiectului, are scopul de a consolida capacităţile grupurilor de iniţiativă pentru a aborda problemele de dezvoltare comunitară într-o manieră incluzivă. Programul se va desfăşura în 30 de localităţi, a câte 10 din fiecare raion. Programul urmărește identificarea persoanelor active la nivel comunitar, abilitarea acestora de a crea grupuri de iniţiativă în vederea sporirii nivelului de participare a concetăţenilor, conlucrare cu autoritatea publică locală, interacţiune şi mobilizare a tuturor categoriilor de cetăţeni.
Consultările au finalizat deja la Căușeni, sunt în plină desfășurare la Cahul, iar săptămâna viitoare vor demara în raionul Soroca.
În cadrul consultărilor, echipa CPD prezintă detalii despre Program, discută despre beneficiile pentru comunitate, explică condițiile de participare la concursul de selctare. Autoritățile publice locale, precum și cetățenii, mainfestă interes sporit față de program și sunt gata să se implice pentru a dezvolta comunităție în spirit incluziv.
Proiectul dat este realizat din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC), prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova și Guvernul Suediei.
Alte articole
Data publicării: Joi, 14 februarie 2019
Un raport de monitorizare a zece televiziuni, realizat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, arată că femeile candidate sunt mai puțin prezente în buletinele de știri, talkshow-uri și la dezbaterile electorale organizate de televiziuni. Într-o conferință de presă la IPN, Vasile Cantarji, expert CBS-AXA, unul din autorii raportului, a menționat că, deși în acest an avem cel mai mare număr de femei candidate din istoria țării (42% în circumscripția națională și 21% în circumscripțiile uninominale), în cele 154 de buletine de știri analizate la zece canale TV, în perioada 24 ianuarie – 3 februarie, prezența femeilor a fost de 18,5% în rol principal și de 27% în rol secundar.
Data publicării: Marţi, 05 februarie 2019
Aproximativ 50 de organizații neguvernamentale și activiști civici au adresat clasei politice un manifest pentru egalitatea de gen, cu priorități pentru anii 2019-2020, în mai multe domenii. Într-o conferință de presă la IPN, Alina Andronache, specialistă în relații cu publicul și advocacy la Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, a menționat că acest manifest a fost lansat deoarece reformele din ultimii ani pentru asigurarea egalității de gen au fost făcute cu jumătate de măsură și nu au avut un impact semnificativ.
Potrivit Alinei Andronache, impactul legilor adoptate în 2016, privind cota de participare a femeilor în alegeri, a fost diminuat prin schimbarea sistemului electoral, cel actual fiind în dezavantajul femeilor. Iar reforma privind concediul de îngrijire a copilului nu a schimbat foarte mult situația femeilor. Acestea în continuare se confruntă cu probleme care nu le permit să combine viața profesională cu cea personală.
Data publicării: Joi, 24 ianuarie 2019
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extindere repetată a competiţiei deschise în vederea selectării unui/unei expert/experte pentru a evalua din perspectiva de gen campania electorală pentru alegerile Parlamentare si Locale din 2019.
Data publicării: Miercuri, 23 ianuarie 2019
În pofida eforturilor din ultimii ani pentru a promova femeile în politică și pentru a le asigura șanse mai mari de accedere în Parlament, lucrurile stau pe loc. Reprezentanta Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, Alina Andronache, a declarat miercuri, 23 ianuarie, într-o conferință de presă la IPN, în contextul primului raport de monitorizare a alegerilor din perspectiva incluziunii, că sistemul electoral mixt scade din șansele femeilor candidate, le descurajează și le dezavantajează.
Data publicării: Miercuri, 23 ianuarie 2019
Pe 26 decembrie 2018 a început procesul de desemnare și înregistrare a listelor de candidați/candidate pentru parlamentarele din 2019. Până în prezent (21.01.2019), 9 partide au depus documentele la Comisia Electorală Centrală pentru a fi înregistrați în calitate de concurenți electorali. Astfel, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) a analizat modul în care partidele politice au respectat principiul egalității de gen în procesul de desemnare a candidaților atât pentru circumscripția națională, cât și pentru circumscripțiile uninominale.
Data publicării: Luni, 14 ianuarie 2019
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extindrea termenului pentru competiţie deschisă în vederea selectării unui/unei expert/experte pentru a evalua din perspectiva de gen campania electorală pentru alegerile Parlamentare si Locale din 2019.
Data publicării: Luni, 14 ianuarie 2019
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă extinderea termenului competiţiei deschise pentru selectarea unei companii pentru a monitoriza media TV (cel puțin 10 posturi cu cea mai mare audiență națională) din perspectiva reflectării echilibrate a femeilor și bărbaților. Perioada de monitorizare – o lună.
Data publicării: Joi, 27 decembrie 2018
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă lansarea competiţie deschise pentru selectarea unei companii pentru a monitoriza media TV (cel puțin 10 posturi cu cea mai mare audiență națională) din perspectiva reflectării echilibrate a femeilor și bărbaților. Perioada de monitorizare – o lună.
Data publicării: Joi, 27 decembrie 2018
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă competiţie deschisă în vederea selectării unui/unei expert/experte pentru a evalua din perspectiva de gen campania electorală pentru alegerile Parlamentare si Locale din 2019.
Data publicării: Joi, 13 decembrie 2018
Astăzi, 13 decembrie 2018 a avut loc evenimentul de interacțiune și schimb de experiență, finalizarea și totalizarea primului modul de instruiri cu genericul ”Cum analizăm și îmbunătățim politicile publice din perspectiva egalității de gen”, în cadrul proiectului ”Susținerea liderismului și participării femeilor la luarea deciziilor în Republica Moldova”.
Primul modul a durat 5 luni, perioada în care echipa Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) a oferit suport individual pentru 5 grupuri coordonatoare din domeniul gender, în ceea ce vizează integrarea dimensiunii egalității de gen în politicile publice.
Astfel, au fost analizate 5 politici publice privind impactul potențial al acestora asupra bărbaților și femeilor și au fost elaborate măsuri fezabile de consolidare a egalității de gen în domeniile de politică vizate.
Rezultatele 1 - 10 din 282