Apariţii mass-media

„Pentru mine Ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională” - interviu Info-Prim Neo cu Daniela Terzi-Barbăroşie

Data publicării: Marţi, 08 martie 2011

2011-03-07/09:56  - Pe lângă funcţia, într-un fel, temporară, anunţată în titlul interviului, sunteţi de mai mulţi ani directoare executivă a ONG-ului Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD). În ambele Dvs. roluri sunteţi cunoscută ca militantă serioasă pentru drepturile femeilor, pentru egalitatea de gen, nediscriminare pe criteriu de gen etc. Mai aveţi şi un al treilea rol: sunteţi mamă a doi copii minori care vă solicită, credem, foarte mult. Desigur, aveţi şi alte roluri importante în această viaţă. Cum reuşiţi să le împăcaţi pe toate şi de ce vă trebuie să vă împărţiţi, poate, să vă consumaţi pe aceste câteva „fronturi”, într-un fel, incompatibile?

- Mă flatează oarecum întrebarea dvs. Aşa este, sunt implicată în mai multe activităţi şi chiar presupuneam că va urma o atare întrebare, deoarece este una aproape clasică, adresată femeilor (atenţie, nu şi bărbaţilor!) care sunt pe „baricade”, în linia întăi, fie că vorbim de politică, societate civilă, antreprenoriat sau cultură. Şi asta pentru că există un mare mit referitor la concilierea pe care reuşeşte (sau nu) să o facă o femeie, între viaţa de familie şi cea profesională. Cine a zis că există aici o contradicţie antagonică? Unde e scris că noi, femeile, trebuie musai să alegem între cele două? Din fericire, realitatea ne oferă o sumedenie de exemple de femei care reuşesc cu brio să fie şi partenere de cuplu de excepţie, şi mame minunate, dar şi profesioniste valoroase. Deci, eu chiar sunt împotriva acestei dileme, mai bine zis, consider că este oarecum artificială.

Este adevărat însă, că deseori femeile se confruntă cu o atare situaţie, cînd trebuie să ia o decizie în favoarea familiei sau carierei şi nu este defel uşor pentru ele. Acest lucru se întîmplă din cauza contextului general şi a unor cauzalităţi la nivel de politici publice, pe de o parte, dar şi de mentalitate, pe de altă parte. Atunci cînd o familie are un copil, iar cei doi părinţi au servicii bune şi până la apariţia copilului erau preocupaţi de avansare în carieră, se pomenesc la un moment dat că unul dintre ei trebuie să „sacrifice” viaţa profesională pentru a îngriji de copil. În mod tradiţional, acest lucru îl face mama şi este oarecum logică decizia. În cazul cînd mama este o bună profesionistă şi este şi interesată de continuarea activităţii sale profesionale, cuplul începe să caute soluţii, pentru a armoniza viaţa privată cu cea profesională şi aici se lovesc de o realitate dură: să angajezi o bonă bine pregătită a devenit practic un lux, creşe sunt foarte puţine şi/sau supraaglomerate, iar bunicii, deşi pensionaţi - continuă să lucreze (cu o pensie de 500 - 1000 lei nu-şi pot permite nici ei luxul să „stea” acasă, nu?).

Aici e „nodul gordian”, de fapt. Politicile publice nu oferă alternative familiilor cu copii şi astfel, sunt nevoită să constat cu tristeţe că maternitatea a ajuns să fie sancţionată: o dată prin lipsa de servicii sociale de calitate la care să apeleze familia cu copii atunci cînd ambii părinţi doresc să-şi continue cariera şi a doua oară, mai dur, la etapa cînd mama copilului, care şi-a luat concediu prelungit pentru a îngriji de copil pînă acesta va merge la grădiniţă (3-4 ani), decide să revină la locul de muncă precedent şi îl găseşte ocupat sau cînd merge la alte interviuri de angajare şi este discriminată, în raport cu un contracandidat bărbat, tocmai pentru care are un copil, care este încă la vîrsta cînd se îmbolnăveşte mai des şi niciunui anjagator nu i-ar place un angajat care solicită lunar concediu pe motiv de boală a copilului, nu? Sau pentru că în acei 3 ani cît mama unui copil l-a îngrijit acasă, colegul ei bărbat a mers la instruiri, a beneficiat de traininguri de specialitate etc., - a crescut din punct de vedere profesional – şi bineîneles că acest lucru îi garantează un avans în raport cu o femeie, oricît de bună profesionistă ar fi fost ea, pînă a pleca în concediu de îngrijire a copilului. Iată astea sunt paradoxurile de care încă ne cramponăm şi care menţin dilema femeilor – carieră sau familie – chiar şi acum, în secolul XXI.

Cît priveşte cauzalitatea determinată de mentalitate, aceasta este profund desuetă în raport cu „locul şi menirea femeii”: noi ca popor mai suntem tributari unor stereotipuri şi prejudecăţi de gen şi în consecinţă, deşi cadrul legal a fost îmbunătăţit în acest sens şi acum şi bărbaţii îşi pot lua concediul de îngrijire a copilului, nu sunt prea mulţi care decid să facă acest pas (din câte cunosc, cea mai recentă cifră este 19 bărbaţi în 2009!). Şi asta tocmai pentru că, în primul rînd, nu este încurajat acest pas, socialmente vorbind, nici de către părinţii actualilor părinţi, nici de sistemul educaţional, nici de mass-media şi angajatori, dar şi pentru că majoritatea bărbaţilor încă mai consideră că educaţia şi creşterea copilului este apanajul mamei. Şi e trist acest lucru, pentru că bărbaţii pierd enorm gîndind aşa: o relaţie frumoasă şi solidă cu propriul copil, o valorizare profundă a partenerei de cuplu şi experimentarea autentică a paternităţii.

În cazul meu, problema nu s-a pus niciodată aşa: cariera sau familia/ copiii. Am ştiut dintotdeauna că îmi voi oferi timp - atît cît voi considera eu şi soţul meu că e bine pentru copiii noştri şi pentru mine – pentru a-mi savura maternitatea în sensul îngrijirii propriu-zise a copiilor. Pentru că e atît de frumos! Şi nu e defel vorba de faptul că am ceva de „împăcat” sau de „împărţit”, dimpotriva, pentru că nu percep aceste două lumi ca fiind antagonice, incompatibile şi „fronturi”, mă delectez din plin de beneficiile ambelor lumi. Nu am nimic să-mi reproşez, ca mamă şi parteneră de cuplu, precum nimic de imputat pentru felul în care muncesc în calitate de psihologă şi repezentantă a societăţii civile. Deci, se poate! Atitudinea face diferenţa! Şi pasiunea cu care faci tot ceea ce faci. Şi implicarea pe care o ai pentru a armoniza viaţa de familie cu cea profesională. Suportul partenerului de cuplu şi făurirea unui parteneriat de gen în cuplu sunt fundamentale pentru ca o femeie să fie împăcată cu sine, privind deciziile pe care le ia, astfel încît să se realizeze atît ca soţie şi mamă, cît şi ca profesionistă.

- Câtă încărcătură actuală are această Sărbătoare de 8 martie, cu tradiţii destul de vechi? Ce prevalează în ea acum: aspectele social-politice, caracteristice în vremuri mai de demult, sau aspectele sentimentale, estetice, ca să spunem aşa?

- Anul 2011 este foarte important pentru noi: marcăm un centenar de cînd Ziua Internaţională a Femeii a început să fie sărbătorită la nivel global. Pe plan internaţional, ziua de 8 Martie nu este Ziua Mamei (aşa cum greşit îi este atribuit, prin extensiune, şi acest sens, în Moldova).

La nivel global, 8 Martie este întîi de toate, Ziua Femeilor Militante, de celebrare şi apreciere a acelor femei, graţie cărora avem astăzi drept de vot, dreptul la educaţie, asistenţă medicală, contracepţie etc. A celor femei care au luptat pentru ca noi, femeile zilei de azi, să avem dreptul la proprietate, la divorţ, dreptul de a alege şi de a spune Nu!, atunci cand decidem că aşa trebuie.

În Moldova această sărbătoare mai păstrează un iz sovietic, pentru că şi în acea perioadă, ca şi acum, era oficial declarată ca atare. Doar că şi atunci, ca şi acum, ziua de 8 martie şi-a pierdut, practic conotaţia iniţială, cea referitoare la cererea unor drepturi sociale şi politice şi a tratamentului egal în sferele politice, economice şi sociale. După o primă perioada, mai acerbă, în care femeile anume asta făceau, s-a ajuns la o altă etapa, dar prin ce „minune” nu ştiu să vă zic (deşi am nişte supozii!). Cert este că ne-am pomenit la un moment dat, că şi ex-URSS-ul, dar şi alte ţări, i-au atribuit o simbolistică „roz-bombon” acestei zile, şi tuturor le-a convenit, pentru o primă fază. Bărbaţii, din complezenţă şi oarecum stîngace, deveneau mai atenţi cu femeile, le dăruiau flori şi ciocolate, iar femeile se bucurau că partenerii lor se transformau brusc, fiind mai drăguţi şi că barem o dată în an nu sunt nevoite să gătească!

Din păcate, mai putem găsi şi azi tratat profund trivializat subiectul acestei zile. De exemplu, în Wikipedia, versiunea românească, la rubrica Obiceiuri şi Tradiţii pentru ziua de 8 Martie, veţi citi următoarea frază: „De 8 martie toate femeile şi fetele trebuie apreciate într-un mod mai special şi li se dăruiesc cadouri, flori sau alte atenţii. Această zi este special dedicată femeilor”.

Deşi bagatelizată de-a lungul anilor, această zi devine din ce în ce mai semnificativă pentru noi, militanţii pentru egalitate între femei şi bărbaţi şi pentru drepturile femeilor, iar tendinţa actuală la nivel global este să se re-cadreze semnificaţia sărbătorii, revenind la pledoaria originară. Bineînţeles că realităţile sunt altele şi nu se mai revendică aceleaşi drepturi. Dar, credeţi-mă, avem încă mult de lucru în ceea ce priveşte respectarea şi promovarea drepturilor obţinute de predecesoarele noastre.

Totodată, o altă menire a acestei sărbători este şi celebrarea, la nivel local, naţional şi internaţional, a realizărilor şi progreselor pe care le înregistrează femeile şi care sunt multe şi valoroase, deşi mai puţin recunoscute şi valorizate.

Trăiesc cu convingerea că perioadă în care trăim este extrem de importantă din perspectivă istorică, cu referire la reconsiderarea statutului femeilor în societate şi rolul pe care îl au acestea pentru dezvoltarea şi bunăstarea unei ţări. Şi vreau să vă mărturisesc că îmi place chiar faptul că în Moldova avem parte de ambele dimensiuni ale acestei sărbători: social-politică şi romantică. Îmi place să admir femeile pe stradă, mai fericite şi mai zîmbitoare, în această zi. Îmi place să văd bărbaţi precipitaţi şi într-o uşoară stare de expectativă („îi va plăcea sau nu cadoul?”, „tradafirii sau lalelele sunt oare florile ei preferate?”).

Dar şi mai mult îmi place că tot mai mulţi tineri aleg să meargă şi la o manifestare a societăţii civile, organizată special pentru această zi, că vin la aceste acţiuni publice cupluri cu copii, că femeile exprimă explicit faptul că îşi doresc tratament egal şi non-discriminare, nu doar flori, că se simt egale cu bărbaţii şi au altă perspectivă asupra rolului său de Femeie, decît doar cel reproductiv. Este un mare progres. Pentru mine ziua de 8 martie este sărbătoarea mea profesională. Deşi poate părea exagerat, eu anume aşa o simt, de mulţi ani.

- Care este situaţia reală a femeii în Republica Moldova, de care probleme şi, eventual, realizări este marcată viaţa femeilor noastre?

- Legislaţia Republicii Moldova garantează drepturile egale ale cetăţenilor (femei şi bărbaţi) de a participa la viaţa economică şi socială, de a se pregăti şi forma într-o anumită profesie, de a se angaja, promova şi participa la distribuirea beneficiilor, de a se bucura de protecţie socială în anumite situaţii etc. Cu toate acestea, situaţia reală a femeii, în opinia mea, este în disonanţă crasă cu prevederile legislative. Sunt multe şi dificile problemele cu care se confruntă femeile. Şi parcă nu ar fi de ajuns, aceste probleme sunt, în ultimul timp, chiar exacerbate de contextul actual al ţării (migraţie, criză economică etc.), precum şi de anumite fenomene sociale (familii monoparentale, violenţă, trafic de fiinţe umane, şomaj, etc.).

Lucrînd de 8 ani în domeniul problematicii de gen, bineînţeles că pot constata şi progrese importante în ceea ce priveşte situaţia femeilor, dar, spre regret, unele probleme nu pot fi surmontate doar prin adoptarea unei legi (din 2006 avem adoptată Legea cu privire la egalitate între femei şi bărbaţi). Faptul că legile, de jure, apără femeile, le tratează egal şi susţin promovarea lor, nu înseamnă că femeile sunt apărate, nediscriminate şi promovate de facto, de societate.

Vă propun un exerciţiu. Din perspectiva mea, a unei femei ca oricare alta din Moldova, căsătorită, munceşte, cu doi copii minori, cu o mamă de întreţinut şi care locuieşte în suburbia capitalei, problemele pe care le întîlnesc şi pe care le percep ca fiind obstacole, sunt următoarele:
▪ discriminare de gen în relaţiile sociale şi profesionale (manifestată prin felul tendenţios şi superficial în care se întîmplă să fiu tratată: cînd conduc maşina, îmi exprim opinia asupra unor subiecte politice, etc.);
▪ abordare misogină şi sexistă (ca cetăţeană, mă simt prost cînd văd o publicitate stradală sau în mass-media, în care imaginea femeiei este sexualizată, sau cînd politicienii au un limbaj vulgar);
▪ segregarea şi discriminarea profesională şi de aici, disparităţile de venit, chiar dacă principiul „la muncă egală salariu egal” este consacrat juridic;
▪ reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie (mi-a fost dificil să găsesc o bonă, iar ulterior locuri în grădiniţa);
▪ protecţia socială (dacă soţul nu ar fi muncit în perioada cît eram în concediul de îngrijire a copiilor, mi-ar fi fost practic imposibil să asigur un trai decent, în această perioadă, copiilor mei, având în vedere cheltuielile asociate apariţiei unui copil în familie);
▪ sistemul de pensii (maică-mea a fost profesoară, este văduvă de 10 ani şi actualmente are pensia de 1006 lei, ceea ce nu este suficient pentru a-şi acoperi cheltuielile legate de întreţinerea casei, medicamente, alimentaţie etc. şi bineînţeles că eu îi suplimentez venitul lunar);
▪ educaţia de gen (de ex., în toate cărţile pentru copii femeia este reprezentată stereotipizat. Ce mesaje credeţi că extrag din astea copiii ai căror părinţi nu intervin cu comentarii de rigoare?);
▪ probleme legate de infrastructură şi transport (în zona unde locuiesc nu există iluminare stradală suficientă, ceea ce sporeşte riscul de a fi victimă a vreunui huligan, violator etc., şi nici mijloace de transport public, iar cînd mă plimbam prin Chişinău cu copiii mici în cărucioare, fie nu aveam pe unde merge din cauza maşinilor parcate neregulamentar, fie nu existau pasaje speciale pentru carucioare la trecerea de la trotuar spre stradă. Ştiţi cît de greu este să manevrezi în aşa condiţii un cărucior cu copil?).

Cam astea ar fi cîteva dintre problemele cu care mă confrunt eu, ca o femeie oarecare din Moldova. Şi acum imaginaţi-vă care ar fi problemele unei femei cu alte caracteristici, dintr-un mediu mai puţin favorabil decît al meu. De exemplu, o femeie de vîrstă medie, care locuieşte în satul X, unde nu există sistem de canalizare, aprovizionare cu apă şi gaz, iar transportul public spre raion este o dată în săptămînă, este o mamă care creşte singură 2 copii, unul dintre ei fiind grav bolnav şi care lucrează în calitate de asistentă medicală, responsabilă de 3 sate din împrejurimi. Trist, nu?

Sau o femeie în vîrstă, de etnie romă, cu o pensie de invaliditate, dar si un hectar de pămînt, fără copii şi văduvă. E deja mult mai complicat, nu?

Dincolo problemele care sunt evidente în toate aceste 3 situaţii descrise mai sus, la fel de stringentă pentru femeile din Moldova este şi cea a sub-reprezentării în procesele de luare a deciziilor, atît la nivel local, cît şi central. Accesul la servicii sociale de calitate deseori este adus în discuţie de către femeile din zonele rurale, iar accesul la servicii medicale este restricţionat în cazul şomerelor, fără poliţă de asigurare, precum şi al persoanelor cu venituri mici care nu-şi pot permite să o procure.

Criza economică mondială are repercusiuni şi asupra moldovencelor, ceea ce a re-adus în discuţie fenomenul feminizării sărăciei şi, în speţă, situaţia precară a femeilor din zonele rurale, văduve şi cele fără copii. Totodată, criza economică a afectat grav femeile care muncesc în afara ţării sau care asigură traiul familiei rămase acasă din remitenţele expediate de soţi, scăzute în ultimul timp.

În opinia mea, realizările cele mai importante a femeilor din Moldova, sunt cele pe care acestea le înregistrează în viaţa de zi cu zi, prin puterea personală pe care o au, materializată în felul înţelept şi elegant de a-şi duce poverile, dar şi a vorbi despre ele, de a le aduce pe agenda publică; de a gestiona cu succes propria gospodărie, dar şi primăria; de a naşte şi făuri pui de om; de a crea o atmosferă agreabilă oriunde ar fi, de a soluţiona eficient problemele familiei, dar şi a comunităţii şi a ţării, de iubi şi a fi demne de iubirea celor din jur.

- De ce credeţi că problematica de gen trebuie să fie un domeniu de preocupare aparte a societăţii civile. De ce nu o lăsaţi pe seama bărbaţilor, a autorităţilor, a politicienilor?

- Problematica de gen este mult mai exhasustivă decît doar preocuparea pentru promovarea femeilor. Este un domeniu care odată înţeles şi integrat în politici, programe şi proiecte, la nivel local şi naţional, ar conduce spre beneficii multiple pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent de gen. Societatea civilă este într-adevăr mai activă în acest domeniu, decît clasa politică sau autorităţile publice, dar nu este doar realitatea ţării noastre... Cred că ONG-urile care activează în acest domeniu au decis să aibă ca preocupare majoră promovarea egalităţii de gen tocmai din acest motiv. Ăsta, în fond, e rostul şi raţiunea de a fi a unei entităţi apărute din simţ civic şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine, nu? Şi vreau să cred că societatea civilă va continua să rămînă la fel de activă şi chiar incisivă periodic, pînă cînd va fi înrădăcinată dimensiunea de gen în toate acţiunile şi politicile elaborate şi implementate de către stat, dar şi de sectorul asociativ. Pînă cînd femeile vor fi la fel de bine remunerate ca şi bărbaţii, şi nu cu o diferenţă de 28% aşa cum este în prezent. Pînă cînd lumea va înţelege că abuzul, de orice fel, se pedepseşte, iar copiii sunt educaţi în spiritul realizării propriului potenţial, indiferent de sex, şi nu a convenţiilor sociale stereotipizate. Pînă cînd cetăţenii acestei ţări vor avea aici, acasă, salarii decente şi nu vor părăsi copiii pentru a aduce bani din afară. Pînă cînd femeile care au un potenţial înalt de lider şi cărora le place activitatea politică, să fie plasate pe locuri cu şanse în listele de candidaţi la alegeri, şi nu începînd cu poziţia 40-50, aşa cum arată la ora actuală studiile în domeniu. Pînă cînd...Pînă cînd... Încă mult timp. Dar eu continui să rămîn optimistă şi încă visez la ziua în care voi ajunge şomeră. Cînd nu vor mai exista probleme pentru care să lupt.

- Dacă ar fi să comparăm nivelul de implicare a femeilor din Moldova pe segmentul neguvernamental şi cel politic, şi cel de afaceri? Despre ce vorbesc deosebirile sau, eventual, asemănările?

- Studiile realizate în această direcţie evidenţiază clar faptul că femeile sunt mai antrenate în sectorul neguvernamental decît bărbaţii şi eu am anumite supoziţii pentru acest fenomen. Este cert faptul că majoritatea ONG-urilor de la noi sunt active în domeniul social, care reprezintă, prin excelenţă, sectorul cel mai feminizat (şi cel mai prost retribuit, totodată). În puţinele ONG-uri din domeniul politicului şi al economiei, bineînţeles că se regăsesc mai mult bărbaţii – „experţii” – că doar astea sunt domeniile serioase şi importante, nu? (Şi cele în care sunt şi alte salarii, lucru ştiut). O altă explicaţie ar fi şi faptul că programul de lucru într-o organizaţie neguvernamentală este mai flexibil, ceea ce e un mare avantaj pentru femeile căsătorite, cu copii (care deseori sunt, practic, singurele responsabile pentru treburile casnice). Cînd ajungem însă în zona politicului şi al business-ului, reprezentarea femeilor este simetrică cu cea din sectorul asociativ, şi chiar mai grav. Femeile continuă să fie sub-reprezentate la nivel politic central (19 deputate în noul legislativ, o singură ministră în executiv!) şi la nivel local (doar 18% din funcţiile de primar le deţin actualmente femeile!). În sfera antreprenoriatului mic şi mijlociu sunt femei foarte active şi bune, dar tot mult mai puţine decît bărbaţi. Lucrurile arată de-a dreptul paradoxal atunci cînd analizăm afacerile mari, unde doar 5% din manageri sunt femei!

O să las cititorii să facă concluziile cu referire la deosebiri şi asemenări...

- Aveţi o urare, o doleanţă, cu ocazia acestei Zile, pentru femeile din Moldova, pentru bărbaţii din Moldova, pentru ei împreună?

- Mi-ar place ca cetăţenii acestei ţări – fete şi băieţi, femei şi bărbaţi - să trăiască altfel: mai bine, mai frumos, mai plin. Să le fie străin sentimentul urît de a fi folosit de stat (la alegeri şi la impozitare). Femeile să nu se simtă cetăţeni de mîna a doua, să nu se lase minorizate, pentru că sunt majoritare! Iar bărbaţii să nu ducă singuri povara asigurării financiare a familiei. Împreună, să pună umărul şi să muncească, pentru a crea un parteneriat de gen în familie şi la serviciu, în politică şi economie. Îmi doresc ca fetiţele mele şi ale dvs. să nu se cramponeze de realităţi stereotipizate şi să se lovească de pereţi invizibili, iar băieţii - să nu se joace doar cu revolvere şi să fie blamaţi pentru că plîng cînd se lovesc la deget. Aş vrea ca părinţii să nu-şi trateze diferenţiat, în bază de gen, copiii, ci doar în baza necesităţilor lor individuale. Să nu se comporte cu fetiţele de parcă acestea ar fi de porţelan, iar cu băieţii – de parcă ar fi din fier forjat. Aş vrea ca femeile să înţeleagă că pot să-şi fie sie capul, iar bărbaţii să poată spune ce îi doare, fără jenă. Aş vrea... Aş vrea...

Aş vrea ca femeile şi bărbaţii, să-şi cunoască drepturile. Aceste drepturi sunt prevăzute în legi scrise care trebuie aplicate în mod obligatoriu. Nici o lege scrisă însă nu ne spune să inchidem ochii. Aşa că, deschideţi ochii, analizaţi, discutaţi, îndrăzniţi. Şi mai ales, luaţi atitudine. Şi nu vă fie teamă că veţi fi singuri/ singure. Implicarea este contagioasă. Mai ales azi, în ziua de 8 Martie. E ziua femeilor care luptă pentru drepturile lor. Şi ale voastre.
 


Alte articole

(Europa Liberă) Ați vota pentru un primar femeie ?

Data publicării: Vineri, 03 iunie 2011
Daniela Terzi-Barbăroșie: „buna guvernare locală trebuie să aplice egalitatea de gen şi incluziunea socială prin ceea ce face.”

(info-prim) Reprezentarea femeilor în Parlament a scăzut în pofida eforturilor de a promova egalitatea de gen

Data publicării: Joi, 20 ianuarie 2011
Se observă un regres în ceea ce priveşte reprezentarea de gen, în pofida eforturilor susţinute ale societăţii civile de a determina partidele să ofere mai multe şanse femeilor de reprezentare pe lista de candidaţi. Mai multe organizaţii ale societăţii civile, inclusiv Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, au demarat mai multe proiecte de promovare a participării femeilor în viaţa politică, însă acestea nu au fost suficiente, dacă nu a existat deschidere din partea partidelor politice. O prima cauză ar fi faptul că procentul femeilor-candidate pe listele partidelor a fost mai mic, iar a doua cauză este faptul că poziţionarea femeilor pe aceste liste a fost una defavorabilă în comparaţie cu cea a bărbaţilor-candidaţi.
GLOSAR
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
Statistica de gen
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan