Noutăţi şi evenimente

Concurs privind selectarea unui consultant/unei consultante în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă

Data publicării: Vineri, 03 august 2018
Descarcă fişier: cpd tor consultanti mentorat sdc final1.pdf (185KB)

Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunţă competiţie deschisă pentru selectarea a două persoane în calitate de consultanţi/te, supervizori/oare pentru a ghida, monitoriza şi evalua implementarea proiectelor comunitare de către beneficiarele Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă. Programul de mentorat este parte componentă a proiectului „Iniţiativa Comună pentru Oportunităţi Egale”, implementat de Fundaţia Est-Europeană în parteneriat cu CPD, din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), prin intermediul Biroului de Cooperare al Elveţiei în Republica Moldova şi Guvernul Suediei.

Descrierea proiectului:

Programul de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă are scopul de a consolida capacităţile grupurilor de iniţiativă pentru a aborda problemele de dezvoltare comunitară într-o manieră incluzivă.

Programul se va desfăşura în 30 de localităţi, considerate mai puţin incluzive, din raioanele Cahul, Căuşeni şi Soroca. Programul va urmări identificarea persoanelor active la nivel comunitar, împuternicirea acestora de a crea grupuri de iniţiativă în vederea mobilizării cetăţenilor pentru a aborda problemele comunităţii într-o manieră mai cuprinzătoare. Pentru a realiza acest deziderat al programului, fiecare grup creat la nivel local va beneficia de o relaţie de mentorat şi de un program consistent de instruire. Componentade granturi mici (în două runde) a proiectului constituie o posibilitate adițională pentru a încuraja participantele/ţii să pună în practică inițiative menite să influenţeze proiectarea şi implementarea deciziilor locale din perspectiva incluziunii. Acest exerciţiu va contribui la fortificarea poziției acestora în comunitate, la sporirea vizibilităţii şi consolidarea capacităţii de lider/ă comunitar/ă.

Obiectivul concursului:

Obiectivul constă în selectarea a doi/două consultanţi/te (supervizori/zoare), care vor ghida şi monitoriza câte 10 echipe comunitare,  de la faza de selectare a comunităţilor, prima fază de implementare a proiectului până la faza de raportare financiară şi narativă, vor evalua progresele înregistrate de fiecare echipă în procesul de implementare a priorităţii comunitare, a acţiunilor specifice de promovare a principiilor incluziunii la nivel local.  

Sarcinile concrete ale persoanelor selectate:

a. Participarea la identificarea comunităţilor implicate în proiect din raioanele Cahul şi Căuşeni, conform criteriilor de eligibilitate;

b. Identificarea persoanelor active din fiecare localitate selectată, care vor deveni beneficiare a Programului de Mentorat;

c. Ghidarea şi monitorizarea beneficiarelor de granturi mici pe întreaga perioadă de implementare a proiectelor comunitare, inclusiv perioada de raportare (runda I şi runda a II-a);

d. Colectarea rapoartelor narative, financiare şi a documentelor justificative de la fiecare beneficiară pentru raportarea finală şi oferirea suportului pentru îmbunătăţire;

e. Vizite de monitorizare în comunităţile, de unde provin beneficiarele.Câte 3 vizite obligatorii pentru fiecare rundă la fiecare echipă şi suplimentar la necesitate;

f. Elaborarea unui Raport agregat privind rezultatele obţinute în urma implementării proiectelor comunitare şi a lecţiilor învăţate, evaluarea progreselor înregistrate în procesul de implementare,a acţiunilor specifice de promovare a abordărilor incluzive la nivel local, mobilizarea femeilor şi bărbaţilor în procesul participativ incluziv, ce constituie un element al Bunei Guvernări în APL;

g. Elaborarea raportului privind nivelul de capacitare a fiecărei echipe comunitare sub aspectul: progresul obţinut în dezvoltarea potenţialului personal de liderism şi a relaţiilor de mentorat, a capacităţii de coeziune a echipei şi a face faţă riscurilor.

h. Facilitarea dialogului dintre autorităţile publice locale şi societatea civilă în procesul de implementare a proiectului comunitar prin prisma incluziunii tuturor categoriilor de cetăţeni, ca unul din pilonii de bază ai democraţiei. 

Aspecte organizaționale:

1. Contractanta/tul va lucra în subordinea directă a coordonatoarei de proiect. Contractantul/ta va lucra în afara oficiului Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”.

2. Număr maxim de zile de lucru per consultant: 70 de zile în perioada august 2018 – decembrie 2019, dupa cum urmeaza:

(i) 15 zile lunile august şi septembrie – perioada de selectare şi identificare a comunităţilor şi a persoanelor cheie din fiecare comunitate, conform aplicărilor depuse.

(ii) Restul zilelor vor fi divizate pentru perioada ianuarie-decembrie, 2019.

Menţiune: numărul de zile lucrătoare poate varia de la o lună la alta în dependenţă de activităţile planificate a fi desfăşurate cu participanţii/participantele programului din cele 30 de comunităţi selectate. Premergător lunii noi de activitate, împreună cu coordonatoarea de proiect, vor fi agreate zilele de lucru pentru fiecare consultant/consultantă.

Durata contractului:

Contractanţii/contractantele vor presta serviciile sus-menționate pe tranşe, în perioada august 2018 – decembrie 2019. După încheierea perioadei respective, va fi analizată posibilitatea extinderii duratei contractului de prestări a serviciilor de consultanţă/supervizare.

Plata pentru serviciile prestate: Persoanele selectate vor activa prin contract de prestare servicii, fiind remunerate lunar prin virament bancar în limita fondului, confirmat prin contractul de grant între CPD şi finanţator, după prezentarea raportului lunar de activitate.

Plata pentru ultima lună se va face după prezentarea tuturor rapoartelor narative şi financiare ale liderilor echipelor comunitare, participante la program, precum şi a raportului personal de activitate şi ale altor rapoarte indicate în contractul de prestare servicii.

NOTĂ:Consultanţii/Consultantele, pe perioada de activitate în cadrul Programului de Mentorat pentru Dezvoltarea Comunitară Incluzivă, nu vor face pledoarie pentru  un oarecare partid politic.

Profilul general al candidaţilor/candidatelor: specialişti/ste în domeniul administrării publice, cercetători/toare, reprezentanţi/te ai organizaţiilor non-guvernamentale, economişti/ste, formatori/toare etc.

Cerinţe faţă de candidaţi:

- Studii superioare în domenii relevante (obligatoriu);

- Experiență  în implementarea şi raportarea proiectelor, inclusiv comunitare, de cel puţin 3 ani;

-Experienţă minimă de 3 ani în domeniul interacţiunii şi/sau pledoariei cu autorităţile publice; experienţa de comunicare/cooperare cu autorităţile publice din unul din raioanele implicate în proiect constituie un avantaj;

- Experienţă în domeniul mobilizării comunitare de cel puţin 3 ani;

- Experiență în elaborarea rapoartelor financiare pentru implementarea proiectelor şi evaluarea acestora;

- Experienţă în evaluarea progreselor de dezvoltare personală şi a capacităţilor de liderism;

- Abilităţi de analiză, comunicare, lucru în echipă, relaţionare;   

- Devotament, entuziasm şi motivaţie;

- Experiență de lucru în programe de mentorat și incluziune socială va constitui un avantaj.

Candidații interesați vor expedia la adresele de e-mail:Galina Precup gaprecup@hotmail.com, Olga Sîrbu olga.sirbu.cpd@gmail.com:

 - CV – ul;

 - Scrisoare de Motivare care va conţine în mod obligatoriu: (1) declaraţie pe propria răspundere că persoana care candidează nu va face pledoarie pentru un oarecare partid politic pe perioada activităţii în cadrul Programului de Mentorat, (2) informaţie exhaustivă cu privire la experiența candidatului/candidatei în realizarea sarcinilor similare; (3) Numele şi datele de contact pentru două persoane de referinţă;

- Declaraţia de Integritate (a se vedea Anexa 1 a documentului atașat).

Termenul limită de depunere a ofertelor este 13 august 2018.

Persoană de contact: Galina Precup, e-mail: gaprecup@hotmail.com , tel. 022-20-71-57; 079553040.

Doar persoanele preselectate vor fi contactate. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.

Detalii a se vedea în documentul atașat.


Alte articole

Concurs de oferte_Sondaj național de opinie ce va identifica barierele în angajare și promovare în carieră a femeilor și bărbaților

Data publicării: Vineri, 12 octombrie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță lansarea competiției deschise în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea barierelor cu care se confruntă femeile și bărbații în angajare și promovare în carieră în R. Moldova. Activitatea demarează în cadrul programului „Abilitarea Economică a Femeilor”, ce are drept scop consolidarea capacităților Parlamentului și Guvernului în elaborarea și implementarea legilor, politicilor și serviciilor cu impact pozitiv asupra venitului femeilor și angajării decente a acestora, și să recunoască, să reducă și să redistribuie munca neremunerată de îngrijire. Proiectul este implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women), finanțat de către Guvernul Suediei și UN Women Moldova.

O nouă rundă de schimb de experienţă

Data publicării: Luni, 24 septembrie 2018
Sâmbătă, 22 septembrie, în sala de şedinţe a primăriei oraşului Donduşeni a avut loc întâlnirea reprezentanţilor consiliilor de tineret din raionul Ialoveni şi oraşul Donduşeni. Prezentarea originală a rezultatelor proiectului comunitar „Implicarea tinerilor – comunitate prosperă”prin 100 de cuvinte ce demonstrează succesul, gazdele au creat o atmosferă creativă şi de amabilitate. Oaspeţii au informat despre metodologia de gestionare a Fondului pentru Tineri Ialoveni, care este un factor important în sporirea participării incluzive a tineretului la dezvoltarea comunitară. Prin intermediul Fondului pentru Tineri Ialoveni, creat în anul 2010 cu suportul Fundaţiei Est Europene, tinerii din 23 de localităţi ale raionului au reuşit să-şi soluţioneze diverse probleme cu care se confruntă.

A demarat procesul de selectare a comunităților pentru Programul de Mentorat pentru Dezvoltare Comunitară Incluzivă

Data publicării: Vineri, 21 septembrie 2018
Centrul ”Parteneriat pentru Dezvoltare” a inițiat campania de prezentare a Programului în raioanele Cahul, Causeni și Soroca, unde e implementat proiectul ”Inițiativa Comună pentru Oportunități Egale”, implementat de Fundația Est-Europeană și CPD. Programul de Mentorat, parte componentă a proiectului, are scopul de a consolida capacităţile grupurilor de iniţiativă pentru a aborda problemele de dezvoltare comunitară într-o manieră incluzivă. Programul se va desfăşura în 30 de localităţi, a câte 10 din fiecare raion. Programul urmărește identificarea persoanelor active la nivel comunitar, abilitarea acestora de a crea grupuri de iniţiativă în vederea sporirii nivelului de participare a concetăţenilor, conlucrare cu autoritatea publică locală, interacţiune şi mobilizare a tuturor categoriilor de cetăţeni.

Cetățenii activi din două localități și-au împărtășit experiența și practicile de Bună Guvernare

Data publicării: Joi, 20 septembrie 2018
La 18 septembrie 2018, a avut loc vizita Clubului Cetățenilor Activi din or. Cupcini la Clubul Cetățenilor Activi din satul Costești, raionul Ialoveni, activitate parte a Proiectului „Asigurarea transparenţei decizionale, ca element de bază al bunei guvernări în oraşul Cupcini” implementat de grupul comunitar din or. Cupcini. La întrunire au participat și reprezentanți ai APL-ului, Ludmila Magu, secretara Consiliului Orășenesc Cupcini, precum și Natalia Petrea, primara satului Costești. Ambele vorbitoare au accentuat importanța deschiderii și comunicării administrației publice locale cu comunitatea, iar crearea Cluburilor Cetățenilor Activi reprezintă acea platformă ce asigură legătura dintre aceștia. În același timp s-a vorbit despre dificultățile întâmpinate în procesul de mobilizare a comunității în vederea soluționării problemelor identificate de membrii acesteia.

Extinderea concursului de selectare a unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Vineri, 14 septembrie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță extinderea repetată a termenului pentru competiția deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

Poziția Centrului ”Parteneriat pentru Dezvoltare” cu privire la cazul de abuz și hărțuire sexuală în cadrul USMF

Data publicării: Miercuri, 15 august 2018
Recent, a fost declarat un caz de abuz și hărțuire sexuală în cadrul USMF. Cu regret constatăm că fenomenul hărțuirii sexuale ia amploare. Nota analitică realizată de Centrul ”Parteneriat pentru Dezvoltare împreună cu Centrul de Drept al Femeilor demonstrează că incidența hărțuirii sexuale a crescut pe parcursul ultimilor zece ani. Actualmente, fiecare a cincea femeie angajată din Republica Moldova se confruntă cu unele forme subtile de hărțuire sexuală la locul de muncă, iar 4 din 100 se confruntă cu forme grave de hărțuire. Totodată, circa 20% dintre femei au fost supuse amenințărilor sau solicitărilor de a întreține relații sexuale la locul de studii. În pofida incidenței mari a cazurilor de hărțuire sexuală, doar 15% dintre femei le-au declarat.

Ședință cu militarii DTC privind politicile de securitate și apărare din perspectiva egalității de gen

Data publicării: Marţi, 31 iulie 2018
Astăzi, 31 iulie 2018, în cadrul Departamentului Trupelor de Carabinieri al MAI a avut loc o ședință ce ține de realizarea Programului naţional de implementare a Rezoluţiei nr.1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea şi securitatea pentru anii 2018-2021 şi a Planului de acţiuni cu privire la punerea în aplicare a acestuia.

Atelier de Lucru: ”Cartarea inegalităților de pe piața locală a muncii”

Data publicării: Sâmbătă, 28 iulie 2018
Pe 25 iulie, a avut loc primul atelier de lucru privind asigurarea unei piețe a muncii mai incluzivă, cu tematica ”Cartarea inegalităților de pe piața locală a muncii”. La acest atelier au participat reprezentanții/reprezentantele organizațiilor nonguvernamentale, AOFM, autorităților locale din 5 raioane: Cahul, Călărași, Căușeni, Hâncești și Slobozia (s. Caragaș).

Opinia Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare cu referire la Proiectul de hotărâre a Guvernului „Pentru aprobarea Regulamentului privind modul de atestare a salariaților din unități”

Data publicării: Miercuri, 18 iulie 2018
Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) susţine iniţiativa Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale cu referire la elaborarea Regulamentului privind modul de atestare a salariaților din unități. Este plauzibil faptul că Regulamentul prevede măsuri de asigurare a egalității și echității pe piaţa muncii, însă CPD consideră că aceste măsuri nu sunt suficiente. Astfel, CPD vine cu un set de recomandări pentru diminuarea inegalităţilor și discriminării în câmpul muncii, în special în ceea ce ține de evaluarea salariaților.

Extinderea repetată a concursului de selectare a unei companii/organizații care va efectua un sondaj național de opinie privind necesitățile de învățare ale adulților pentru incluziunea acestora pe piața muncii

Data publicării: Marţi, 17 iulie 2018
Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare” (CPD) anunță extinderea repetată a termenului pentru competiția deschisă în vederea selectării unei companii/organizații pentru a efectua un sondaj național de opinie cu privire la identificarea necesităților și oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții a persoanelor adulte în vârstă, precum și a altor grupuri vulnerabile. Cercetarea va fi efectuată în cadrul proiectului „Societatea civilă contribuie la dezvoltarea socială și economică a țării”. Proiectul este implementat de Fundația Est-Europeană în parteneriat cu CPD, Asociația Businessului European, HelpAge International și Centrul pentru Inovație și Dezvoltare Socială, finanțat de Uniunea Europeană.

Rezultatele 1 - 10 din 264
GLOSAR
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
Statistica de gen
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan