Publicaţii CPD

Lucru în progres. O analiză a percepțiilor generale despre reprezentarea femeilor și bărbaților în sectorul de securitate și apărare

Descarcă fişier: cpd femei in securitate perceptii 2019.pdf (594KB)

Începând cu anul 2018, Guvernul implementează Programul național de implementare a Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU privind femeile, pacea și securitatea pentru anii 2018-2021[1]. Rezoluția prevede încorporarea perspectivei de gen în operațiunile de pace, extinderea rolului și contribuției femeilor, în special în rândul observatorilor militari, al poliției civile și al personalului pentru drepturile omului și personalului umanitar. Programul național de implementare a Rezoluției 1325 (în continuare Program Național) își propune câteva obiective de bază:

  1. Reducerea stereotipurilor legate de rolul femeilor în sectorul de securitate și apărare– prin sporirea participării femeilor, creșterea vizibilității acestora la nivel național, sporirea percepției pozitive față de implicarea femeilor în sectorul de securitate și apărare.
  2. Creșterea posibilităților pentru femeile și bărbații din sector de a îmbina viața profesională cu cea de familie– oportunități privind introducerea orarului de muncă flexibil pentru femeile și bărbații părinți din cadrul sistemului, precum și alte măsuri care ar oferi posibilitatea bărbaților și femeilor din sector să se implice mai mult în viața de familie
  3. Prevenirea și combaterea discriminării, hărțuirii sexuale și violenței în bază de gen din cadrul sectorului– presupune dezvoltarea capacității instituționale în acest domeniu, prin elaborarea de politici, stabilirea procedurilor interne de raportare a cazurilor de hărțuire sexuală și violență, de prevenire și combatere a discriminării.
  4. Dezvoltarea unui sistem incluziv și proactiv de management al resurselor umane– promovarea principiilor nondiscriminării și egalității de gen, consolidarea transparenței și integrității sistemului de promovare în funcții.
  5. Implementarea acomodării rezonabile și a măsurilor pozitive în cadrul sectorului de securitate și apărare– revizuirea anumitor cerințe de recrutare, ajustarea infrastructurii din cadrul sectorului la nevoile personalului, precum și inițierea unor programe interne de mentorat și liderism, destinate femeilor.
  6. Consolidarea transparenței și implicării societății civile în deciziile adoptate în cadrul sectorului de securitate și apărare– facilitarea procesului de comunicare între instituții cu societatea civilă pe subiecte de gen în sectorul de securitate și apărare.
  7. Dezvoltarea capacităților instituționale pentru integrarea dimensiunii de gen în politicile de securitate și apărare–  adaptarea politicilor din sector la dimensiunea egalității de gen, ținând cont de nevoile diferite ale femeilor și bărbaților în domeniul securității și apărării. 
  8. Sporirea participării femeilor în procesul de consolidare a păcii și în cadrul misiunilor de menținere a păcii– încurajarea participării femeilor în asigurarea păcii și securității la nivel regional și internațional.

Astfel, Programul Național vine să evidențieze rolul important al femeilor în instaurarea păcii și asigurarea securității, precum și să stimuleze procesul de participare a acestora în sectorul de securitate și apărare. De asemenea, Strategia pentru asigurarea egalității între femei și bărbați în Republica Moldova pentru anii 2017 – 2021[2] conține un obiectiv general ce vizează promovarea egalității de gen în sectorul de securitate și apărare.

Schimbarea percepțiilor legate de participarea femeilor în sectorul de securitate și apărare este un element cheie pentru atingerea obiectivelor Programului. În mod particular, ne referim la atitudinea populației față de femeile care vor să activeze în sectorul de securitate și apărare, modul cum aceste femei sunt acceptate în sistem, cum este perceput rolul femeilor în domeniile date etc. În acest sens, un indicator important de percepție studiat în cadrul acestei analize este legat de opinia populației vis-a-vis de cât de potrivite sunt funcțiile în sectorul de securitate și apărare pentru femei și bărbați. Cu cât mai mare este ponderea celor care consideră că doar bărbații trebuie să activeze în aceste domenii, cu atât mai stereotipizată se arată a fi percepția generală a populației.  Astfel, pilonul de bază pentru atragerea femeilor în sectorul de securitate și apărare vizează eliminarea stereotipurilor legate de rolul femeilor și bărbaților. Acest lucru este fundamental: atâta timp cât încă mai persistă convingeri că femeile nu sunt potrivite pentru sectorul securității și apărării, atâta timp cât există reticență față de femeile aflate deja în sistem, atragerea altor femei în aceste funcții va deveni o misiune greu de realizat. Prejudecățile generale și frica de a nu fi acceptate în sistem, ca efect al stereotipurilor, vor determina femeile să opteze pentru alte domenii de activitate. Respectiv, pentru implementarea cu succes a Programului Național, schimbarea acestor percepții devine esențială, având ca efect, pe de o parte, creșterea numărului de femei în sistem, iar pe de altă parte, sporirea atitudinii pozitive față de femeilor aflate deja în sistem.

Comparativ cu anul 2017 observăm un progres în ce privește schimbarea percepțiilor legate de participarea femeilor în sectorul de securitate și apărare. A scăzut considerabil ponderea persoanelor care cred că în aceste structuri trebuie să activeze doar bărbați și crește numărul celor care susțin că prezența mai multor femei în sistem va contribui la îmbunătățirea calității lucrului efectuat.

Cu toate acestea, societatea continuă a fi destul de stereotipizată. Circa o pătrime din populație încă consideră că doar bărbații pot activa în instituții de securitate și apărare. Respectiv, efortul autorităților publice trebuie să abordeze aceste convingeri și să intervină cu măsuri corespunzătoare, menite să elimine sau să reducă stereotipurile date.

PENTRU MAI MULTE DETALII PRIVIND PERCEPȚIILE POPULAȚIEI A SE ACCESA NOTA ANALITICĂ ATAȘATĂ.


Alte articole

Grădinițele: CÂT DE PREGĂTITE SUNT PENTRU REDESCHIDERE?

Ca urmare a declanșării crizei epidemiologice provocate de pandemia COVID-19, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a dispus sistarea activității instituțiilor de învățământ de toate nivelele din Republica Moldova începând cu 11 martie 2020, pe întreaga perioadă a stării de urgență în sănătate publică. Conform deciziilor Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, perioada a fost extinsă de mai multe ori până pe 1 septembrie curent, însă, cu posibilitate de extindere ulterioară. Recent, conform declarațiilor oficiale, instituțiile preșcolare și cele de învățământ general urmează să își reia activitatea de pe 1 septembrie curent. Pentru aceasta, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au semnat ordinul comun referitor la aprobarea „Reglementărilor Cadru speciale” privind punerea în aplicare a „Instrucțiunii de pregătire pentru redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie”. Actul normativ aprobat conține reglementări specifice privind măsurile preventive (lucrările de reparație, dezinfecție, măsurile de curățare și igienă, remanierile de program, restricționarea accesului persoanelor străine pe teritoriul instituției, inclusiv a părinților, interzicerea organizării evenimentelor festive etc.), pe care instituția trebuie să le întreprindă pentru asigurarea funcționării în siguranță a instituției de educație timpurie și pentru minimalizarea riscurilor infectării copiilor și personalului în timpul aflării în instituție. Anterior, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD), în parteneriat cu AO „Părinți Solidari”, au venit cu un set de recomandări ce sunt necesare de a fi integrate în procesul de redeschidere a instituțiilor de educație, încât să fie reduse la maxim riscurile de infectare cu COVID-19 în rândul lucrătorilor instituțiilor de educație timpurie și beneficiarii acestora. Recomandările au drept scop mitigarea, reducerea și gestionarea eventualelor situații de criză privind infectarea cu COVID-19.

Opinia privind redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie

Opinia privind redeschiderea și reluarea activității instituțiilor de educație timpurie Ca urmare a declanșării crizei epidemiologice provocate de pandemia COVID-19, Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a dispus sistarea activității instituțiilor de învățământ de toate nivelele din Republica Moldova începând cu 11 martie 2020, pe întreaga perioadă a stării de urgență în sănătate publică. Conform deciziei Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, perioada a fost extinsă până la data de 15 iulie a anului curent. Conform declarațiilor oficiale, odată cu anularea stării de urgență în sănătate publică, urmează a fi redeschise instituțiile de educație preșcolară, în acest sens fiind elaborată o instrucțiune care va prescrie, condițiile, procesele și intervențiile necesare asigurării unui mediu sigur pentru copii, educatori și părinți. Considerăm că procesul de redeschidere a instituțiilor de educație timpurie și a școlilor, trebuie să fie o prioritate esențială a autorităților. Atunci când redeschiderea grădinițelor și a școlilor este o prioritate pentru autorități aceasta înseamnă că:  Autoritățile oferă grădinițelor, educatorilor instrumente practice de identificare și gestionare a riscurilor de infecție.  Autoritățile oferă educătorilor, părinților și tuturor părților implicate, tot suportul necesar pentru a asigura că aceștia sunt în stare să identifice și să gestioneze riscurile de infectare.  Autoritățile vor asigura accesul la educație pentru toți copii, fără excepții.  Autoritățile vor asigura toată finanțarea necesară pentru gestionarea eficientă acestui proces. În acest sens, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, în parteneriat cu AO „Părinți Solidari”, vine cu un set de recomandări ce se propun a fi integrate în procesul de redeschidere a instituțiilor de educație. Acestea au drept scop mitigarea, reducerea și gestionarea riscurilor de infectare.

Raportul de analiză privind compatibilitatea legislației naționale cu principiul transparenței în salarizare

Prin semnarea (în iunie 2014) și apoi ratificarea și intrarea în vigoare (1 iulie 2016) a Acordului de asociere UE-Moldova, Republica Moldova s-a angajat să își apropie progresiv legislația națională de legislația UE în domeniul ocupării forței de muncă, politicii sociale și egalității de șanse. Aceste obiective sunt detaliate la art.31 și art.32 punctul f, precum și Anexa III din Acordul de asociere UE-Moldova. În mod particular, Republica Moldova s-a angajat să transpună în legislația națională Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă. În pofida angajamentelor asumate, cadrul legal național încă nu prevede măsuri de asigurare a transparenței salariale.

CALEA INCERTĂ SPRE CALIFICAREA ADULȚILOR. O analiză a inegalităților de învățare pe tot parcursul vieții în Republica Moldova

Modelul de învățare pe tot parcursul vieții din Moldova este unul ineficient. În ultimii ani, crește ponderea angajatorilor care se confruntă cu un acut deficit de competențe. Această problemă este caracteristică pentru mai multe sectoare din economie, fie că ne referim la servicii, industrie, sectoare aflate în dinamică sau sectoare ale economiei consolidate. Deficitul de competențe este resimțit și de persoanele ocupate. Tot mai multe dintre acestea consideră că ocupația pe care o dețin este superioară pregătirii lor profesionale. Această analiză arată că circa 40% din populație dețin specialități pentru care nu au urmat studii.

INDEXUL EGALITĂȚII DE GEN 2020: Care este nivelul de egalitate dintre femei și bărbați în Moldova?

Anual, de 8 martie, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) lansează Indexul Egalității de Gen, pentru a analiza și înțelege care sunt progresele și regresele înregistrate în asigurarea oportunităților egale pentru femeile și bărbații din Republica Moldova. Indexul Egalității de Gen este un instrument care măsoară nivelul egalității între femei și bărbați pe 6 domenii cheie: (i) Piața Muncii, (ii) Politică, (iii) Educație, (iv) Accesul la Resurse, (v) Percepții și Stereotipuri, (vi) Sănătate. Acesta este calculat în baza a 31 de indicatori de impact, grupați în cele 6 categorii menționate anterior. Nivelul egalității este măsurat de la 0 (zero) la 100 (o sută). Astfel, cu cât indicele calculat este mai aproape de 100, cu atât nivelul egalității de gen pe acel domeniu este mai înalt.

INEGALITATEA DE GEN ÎN SALARIZARE. CUM ȘI DE CE FEMEILE PIERD FINANCIAR ÎN FAȚA BĂRBAȚILOR

În data de 24 februarie 2020 marcăm “Ziua Egalității Salariale” în Moldova (Equal Pay Day). Aceasta este o zi simbolică, ce semnifică numărul de zile care trebuie o femeie să le lucreze adăugător pentru a câștiga un venit echivalent cu venitul înregistrat de un bărbat în anul precedent. Anual, în baza datelor statistice ale BNS privind câștigul salarial al femeilor și al bărbaților, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) determină această zi calendaristică. Conform calculelor, în anul 2020 o femeie trebuie să lucreze până la data de 24 februarie pentru a atinge valoarea câștigului unui bărbat în anul precedent.

Analiza econometrică a diferențelor salariale între femei și bărbați pe piața muncii din Republica Moldova

Această analiză are drept obiectivele principale: • Identificarea principalilor factori determinanți ai nivelului salariului pe piața muncii; • Explicarea decalajului salarial de gen in Republica Moldova. Observațiile cotidiene sugerează că salariile bărbaților sunt mai mari decât ale femeilor. Însă, în scopul elaborării unor politici de remediere a situației este necesar de confirmat empiric decalajul și de separat influența discriminării propriu-zise de influența altor factori individuali (educația, vârsta, calificarea) și structurali (mediul de trai, sectorul de activitate, piața muncii deprimată etc). Or, discriminarea de gen presupune acordarea unei remunerări diferite bărbaților și femeilor pentru același efort și calitate a muncii și pentru caracteristici individuale și structurale egale. Efortul poate fi măsurat prin numărul de ore sau zile lucrate. Calitatea muncii este o variabila mai greu de observat, dar postulam in aceasta cercetare ca aceasta poate fi măsurată prin vechimea în postul ocupat.

PROPUNERILE CPD PE MARGINEA PLANULUI DE ACȚIUNI AL GUVERNULUI PENTRU ANII 2020 - 2023

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) regretă faptul că un document atât de important și strategic, care ar putea să contribuie direct la asigurarea drepturilor celor mai vulnerabile grupuri, a fost propus spre consultare publică de către Cancelaria de Stat doar pe un termen de 2 zile. În urma consultării în mod de urgență a planului de acțiuni al Guvernului pentru perioada 2020-2023, CPD vine cu un set de recomandări ce se propun a fi abordate în textul Planului de Acțiuni, întru reducerea sau depășirea celor mai relevante diferențe de gen și întru asigurarea incluziunii grupurilor vulnerabile.

ÎN CONTINUARE SUBREPREZENTATE! O analiză de gen a alegerilor locale din 2019

Monitorizarea Alegerilor Locale Generale din 2019 prin prisma egalității de gen are o importanță primordială. Alegerile Locale constituie un instrument foarte bun de a vedea „locul„ femeii în politică, deoarece oferă oportunitatea de a analiza participarea și procesul electoral pentru trei funcții, diferite după nivelul puterii decizionale. Pentru prima oară în istoria alegerilor din Republica Moldova au fost introduse măsuri legislative menite să sporească gradul de reprezentare a femeilor în funcții de conducere.

Suntem împreună de 20 de ani!


Rezultatele 1 - 10 din 89
GLOSAR
  • Aducerea dovezii - În domeniul egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi, o directivă bazată pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene prevede transferul de obligaţii de probatoriu între cele două părţi( reclamant şi acuzat). Dacă o persoană se consideră nedreptăţită prin ne aplicarea principiului egalităţii de tratament şi dacă există o prezumţie de discriminare, acuzatul trebuie să dovedească faptul că acest principiu nu a fost încălcat.
  • Analiză de gen - Studiul diferenţelor de condiţii, al nevoilor, al ratelor de participare, al accesului la resurse şi la dezvoltare, controlului asupra bunurilor, al puterii de decizie şi al imaginii între femei şi bărbaţi, în funcţie de rolurile desemnate de gen.
  • Capacitatea femeilor - Se realizează la nivel individual, printr-o cunoaştere de sine şi asumare a propriei persoane, la nivel de grup, prin afirmarea unei identităţi colective şi a unor acţiuni consecvente în scopul obţinerii controlului relaţiilor de putere în societate.
  • Bariere invizibile - Atitudini bazate pe prejudecăţi, norme şi valori tradiţionale care împiedică responsabilitatea / deplina participare a femeilor în societate.
  • Abordarea integratore a principiului egalităţii de gen - Integrarea sistematică a unor condiţii, priorităţi şi nevoi specifice femeilor şi bărbaţilor în toate politicile, în vederea promovării egalităţii între femei şi bărbaţi, mobilizarea politicilor şi măsurilor generale avînd drept scop realizarea egalităţii, prin luarea în consideraţie, în etapa planificării, intr-un mod activ şi deschis, a efectelor acestor politici asupra situaţiei specifice femeilor şi bărbaţilor, în implementarea, monitorizare şi evaluare.
Statistica de gen
  • Violenţa sexuală - Orice formă de violenţă prin folosirea sau ameninţarea cu folosirea forţei fizice sau emoţionale, incluzînd violul, maltratarea soţiei, hărţuirea sexuală, incestul şi pedofilia.
  • Violenţa domestică / în familie - Orice formă de violenţă fizică, psihologică sau sexuală, care pune în pericol siguranţa şi bunăstarea unui membru al familiei şi / sau recurgerea la forţa fizică ori emoţională, inclusiv violenţa sexuală, în cadrul familiei sau gospodăriei. Această noţiune include abuzul copilului, incestul, maltratarea soţiei şi orice abuz sexual sau de altă natură faţă de oricare membru al gospodăriei.
  • Trafic de carne vie - Trafic de fiinţe umane, în special de femei şi de copii, în scopul exploatării sexuale, obţinerii de mînă de lucru sau de sclavie
Progen în imagini
PAGINA ÎN SUS
© 2011 Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare"
str. Armeneasca, 13 Chisinau, MD-2012, Republica Moldova
Tel./ fax: +(373 22) 24-13-93 Tel.: +(373 22) 23-70-89; 20-71-58; 20-71-57
Site elaborat de Andrei Madan